Magistratii Curtii de Apel Bucuresti (CAB) au admis cererea de extradare a lui Mathias Schmidt (41 ani), hotul celor peste doua milioane de euro de la o firma de transport valori din Munchberg - Germania. Totodata, judecatorii au prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare al germanului, pentru a se putea intocmi documentatia necesara extradarii acestuia. Odata cu Mathias Schmidt, in Germania vor ajunge si cele aproape doua milioane de euro recuperate, care se afla acum in safe-ul unei banci din Bucuresti. La inceputul acestei luni, autoritatile germane au inaintat Ministerului roman de Justitie cererea de extradare a lui Mathias Schmidt. Potrivit procedurilor legale, solicitarea a fost transmisa mai departe instantei Curtii de Apel Bucuresti. Capturat in cartierul bucurestean Drumul Taberei Potrivit surselor judiciare, Mathias Schmidt, fost cadru militar, fusese dat in urmarire internationala de Biroul Interpol Wiesbaden, pentru furtul a 2,1 milioane de euro, in 10 decembrie 2005, din casa de bani a firmei de transport valori "GSB". Germanul, care ocupa functia de director la aceasta societate, a avut un complice, care a fost capturat si el. Imediat dupa furt, Schmidt a fugit din Germania, cu cea mai mare parte din bani, la bordul unui autoturism pe care-l cumparase cu doar cu doua zile inainte de jaf. Neamtul a intrat in Romania pe 11 decembrie 2005, prin Vama Nadlac, ascunzandu-se intr-un apartament inchiriat, din cartierul bucurestean Drumul Taberei. Acolo l-au gasit politistii Serviciului Urmariri, din IGPR, in 29 ianuarie, dupa ce Interpol Bucuresti primise solicitarea de dare in urmarire internationala a fugarului. La perchezitia desfasurata in apartament, in prezenta unui procuror de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, anchetatorii au descoperit doua genti de voiaj in care se afla cea mai mare parte a banilor furati din casa de valori a firmei "GSB".