Pe 24 ianuarie, Wanda Sachelarie Vladimirescu a împlinit 90 de ani. Cu acest prilej, galeria Dialog a Primăriei sectorului 2, iniţiată şi administrată de Ruxandra Garofeanu şi devenită doar în cîteva luni una dintre cele mai dinamice galerii de artă contemporană din Bucureşti, i-a organizat o expoziţie aniversară de o remarcabilă forţă şi de o la fel de mare prospeţime, o expoziţie specială, care nu reprezintă nici pe departe un simplu inventar cronologic, acel tip de operaţiune aproape de severitatea unei statistici, în care artistul trebuie să se regăsească pe sine, delimitat în timp, aşa cum păpuşile ruseşti se regăsesc delimitate în spaţiu. Deşi lucrările, în marea lor majoritate sînt creaţii recente, din ultimii 5-6 ani, şi, în consecinţă, cronologia nu constituie un criteriu în funcţie de care se operează selecţia, adevăratul criteriu nici nu este unul cuantificabil şi cu atît mai puţin unul exterior. Artista nu pare interesată aproape deloc de istoricitatea lucrărilor sale, de ritmica unei opere construite în jurul unor nuclee validate şi, mai apoi, abandonate, ci de coerenţa lăuntrică a creaţiei şi de acea componentă a viziunii plastice care se exprimă printr-o anumită continuitate a tonusului şi printr-o evidentă consecvenţă stilistică. Chiar dacă, prin enunţ, expoziţia are un reper istoric şi anume Portretul mamei din anii 40, ei îi lipseşte tocmai dimensiunea temporală, acea notă specifică în care se poate reconstitui dinamica fluctuantă, cu interese de multe ori contradictorii, a oricărei creaţii de mare întindere.Dar dacă pictoriţa nu-şi propune un bilanţ amănunţit al etapelor, dacă ea nu urmăreşte, din aproape în aproape, propria-i construcţie într-o bogată istorie contextuală şi personală, atunci care este miza ei în această expoziţie? Răspunsul este relativ simplu: continuitatea gîndirii, autenticitatea sentimentelor, consecvenţa şi siguranţa exprimăr