De cinci zile, ploaia spăla neîntrerupt ogorul. }ăranii din Hadernsee ieşeau dimineaţa pe cîmp şi priveau cerul pîclos, bombănind: ,O fi bună ploaia, dar numai cît poate răbda pămîntul. Altfel, sfecla cade peste morţi". Din camera lui de la etajul trei al pensiunii, Klaus privea scurgerea monotonă a apei, care ţîşnea din burlanul zincat, nou-nouţ. Bodogăneala localnicilor o auzise încă de la venirea sa la Hadernsee. Nu pricepuse exact ce voia să însemne acea ,sfecla cade peste morţi". Dincolo de sensul ascuns al propoziţiei, îl frapase, mai ales, neobişnuita forţă a imaginii. Auzise despre locuitorii din Hadernsee că sunt mari meşteri în cultivarea sfeclei şi în mînuirea cuvintelor. Să fi vrut oare zicerea să insinueze putrezirea legumei rotofee şi rozalii, aidoma trupurilor fără nume, îngropate în Hadernsee, sau ducerea iremediabilă pe apa sîmbetei a recoltei, precum şirul fără de număr al celor dispăruţi? O bătaie în uşă îl trezi la realitate.
- Cine-i?
- Hansi, domnule Klaus. Sau poate că vă deranjez.
După ce aruncă o privire de jur împrejurul camerei, pentru a se asigura că dezordinea nu era atît de catastrofală, precum îi stătea în obicei, Klaus răsuci cheia în broască, fără ca urechea lui să înregistreze acel zgomot metalic scrîşnit, atît de neplăcut la uşile vechi. Statura uriaşă a lui Hansi Brüderl înaintă pînă în mijlocul camerei. La subţioară ţinea un album cu coperţile îngălbenite.
- Io zic că poate ar fi mai bine să vă faceţi de lucru cu cartea asta despre noi. Io ştiu că o să vă placă. Io cred că n-o să vă supăraţi. Hadernsee a căzut din poala lui Dumnezeu, zise el, şi-i întinse albumul.
- N-am nimic împotrivă. Dar nu era vorba că începem, azi, exerciţiile cu micuţa Walburga?
- Io zic că mîine e un bun început. Azi Walburga cea mică are treabă cu Walburga cea mare. Hansi scoase
