În memoria noastră culturală, Dumitru Drăghicescu riscă să devină omul unei singure cărţi: Din psihologia poporului român. E situaţia stranie a unui intelectual pentru care atenţia publicului, focalizată exclusiv asupra unui singur titlu, nu mai este dispusă să reţină, din opera sa, vreun altul. Împrejurarea nu ar fi din cale afară de gravă dacă, din restul cărţilor scrise de Drăghicescu, nici una nu ar mai merita să fie pomenită. Numai că lucrurile nu stau defel aşa, şi asta chiar şi numai pentru faptul că avem de-a face cu un autor a cărui gîndire este pe de-a-ntregul atipică: psiholog fără orgolii auctoriale, Drăghicescu nu pare să aibă praguri sacrosancte sau tabuuri teoretice în faţa cărora să se oprească smerit. În al doilea rînd, psihologul român nu dă impresia să fie încadrat într-un curent sau într-o modă de gîndire: are ceva din gîndirea solitară şi incomodă a deschizătorilor de drumuri. În al treilea rînd, Drăghicescu este un autor cu adevărat imprevizibil, ajungînd să spună lucruri pe care cititorul, oricît de bun cunoscător al domeniului ar fi, numai cu greu le-ar putea prevedea. Pe scurt, autorul nostru nu înţelege să se conformeze unor tipare preexistente. Şi, cu toate că este format la şcoala franceză de sociologie şi psihologie, avîndu-i ca maeştri pe Bergson, Durkheim şi Lévy-Bruhl, critica lui începe tocmai cu aceştia. Şi o face după toate regulilele onestităţii, punîndu-le în lumină gîndirea şi apoi distanţînu-se de ei, dar fără să-i imite şi, mai ales, fără să-i acopere, în urma criticii, de deriziunea trufaşă a urmaşilor.

Lucrarea Idealul creator a fost scrisă de Dumitru Drăghicescu în limba franceză şi a fost publicată la Paris în 1914. Circumstanţele în care autorul şi-a scris cartea sînt grăitoare în privinţa psihologiei sale, lucrarea reuşind să ilustreze chiar una din ideile principale ale psihologului nostru. Mai exact, prin