Am ascultat serile trecute la postul de radio România muzical transmisiunea directă a operei Traviata de Verdi de la Metropolitan Opera.

Traviata poate să pară unora banalizată, adică prea cunoscută. De data aceasta am ascultat, datorită interpretării Angelei Gheorghiu o operă nouă. Nouă prin excelenta exprimare a sentimentelor datorită vocii miraculoase a divei.

Angela Gheorghiu a electrizat publicul nu numai prin absoluta stăpânire a mijloacelor vocale, dar şi prin senzaţia de avânt sau de sfâşiere a sunetului.

De la exuberanţa din actul întâi al operei, de la bucuria de a trăi la îndurerata renunţare, la nobleţea sacrificiului şi la sfâşietorul sfârşit, vocea sopranei noastre a imprimat partiturii nuanţe de o rară fineţe şi intensitate.

Vocea ei senzuală, caldă, însufleţită dădeau uneori senzaţia de zbor. Sunetele când pluteau ca-ntr-un ritm sfâşietor, melodiile penetrând sufletul ascultătorilor printr-o participare afectivă deosebită.

Angela Gheorghiu, admirabila soprană îşi trăieşte rolurile cu toată fiinţa - frumuseţea ei dăruieşte publicului frumuseţi sonore de o intensitate de neegalat.

Nu mă mir că o altă minunată soprană româncă, Virginia Zeanni a spus că ascultă pe Angela Gheorghiu cu religiozitate. Nici că nu ştiu ce ziar din străinătate a scris că ,Verdi ar fi mândru" dacă ar putea asculta Traviata cu Angela Gheorghiu.

Şi nu pot să nu mă mir că această soprană de excepţie, această minunată voce n-a fost primită la Opera Română din Bucureşti cândva.

Păcat că cei doi cântăreţi - un german şi un britanic -

n-au putut fi la înălţimea Angelei Gheorghiu. Dar perfecţiunea nu poate fi ajunsă uneori.

Regret că postul de Televiziune Cultural nu s-a ostenit să-i ceară Angelei Gheorghiu măcar un interviu, dacă

n-a