Algerianul Boualem Sansal este un scriitor incomod. Venind înspre literatură din lumea ştiinţelor exacte şi fost înalt funcţionar în structurile guvernamentale, Sansal îşi întemeiază scrisul pe o viziune extrem de critică la adresa societăţii algeriene contemporane, pe care o radiografiază pînă în cele mai mici amănunte, făcînd comentarii caustice pe seama arivismului clasei politice, a administraţiei ineficiente, a islamismului şi intoleranţei ce se întind ca o plagă. Le Serment des Barbares (1999, Premiul Tropiques), L'Enfant fou de l'arbre creux (2000) şi Dis-moi le Paradis (2003, prezentat şi la Institutul Francez, cu ocazia vizitei autorului în România), adică primele lui romane, publicate la Gallimard, sunt şi o dovadă a faptului că literatura de expresie franceză este încă foarte vie în Algeria - ca şi în celelalte ţări din Maghreb - această literatură dînd lumii francofone nume de referinţă, cum ar fi Assia Djebar, Rachid Boudjedra, Albert Memmi, Driss Chraďbi sau Tahar Ben Jelloun.
Recent apărut, romanul Harraga (Gallimard, 2005) pare să confirme această regulă, înscriindu-se atît prin tematică, atmosferă, viziune, cît şi prin atitudinea autorului în seria atacurilor virulente la adresa unei puteri corupte, prea puţin interesată de situaţia reală a poporului algerian. Un popor care nu se mai regăseşte în amalgamul de violenţă, intoleranţă şi subdezvoltare, un popor ai cărui tineri, mulţi la număr, îşi caută viitorul în străinătate, asumîndu-şi riscuri de cele mai multe ori fatale. Este vorba despre acei harraga (textual: ,incendiatori", ,cei care dau foc"), fugari clandestini care, după ce-şi ard actele pentru a nu fi identificaţi, merg din pericol în pericol şi speră să treacă frontiera cu Marocul, apoi Mediterana, pentru a ajunge în Occident, spaţiul tuturor iluziilor.
Dar toată această migrare, adevărat fapt de societate în Afr
