În urmă cu vreo doi-trei ani, Iolanda Malamen a început să publice în cotidianul ,Ziua" o serie de interviuri cu cei mai reprezentativi scriitori contemporani. Ceea ce părea să fie un simplu joc de societate (scriitoricească), minunat prilej de bîrfe, priviri invidioase, comentarii maliţioase şi remarci ironice printre clienţii statornici ai ,gropii" de la Muzeul Literaturii Române, a devenit, în timp, o panoramă a vieţii literare româneşti actuale, un breviar al neliniştilor şi obsesiilor scriitorului autohton în anii de început ai mileniului III.

În Scris şi de scris (vol. I şi II) - între noi fie vorba, nu prea înţeleg semnificaţia acestui titlu, mai ales pe coperta unor cărţi de interviuri -, 95 de scriitori români din toate generaţiile şi de toate calibrele (de la Mihai Şora şi Barbu Cioculescu pînă la foarte tînărul poet Dan Sociu) răspund întrebărilor Iolandei Malamen. Fiecare dintre ei are stilistica sa inimitabilă, propriile nelinişti legate de viitorul creaţiei sale, dar şi de cel al literaturii, în general, confruntate cu un public din ce în ce mai comod şi superficial, într-o epocă în care cartea pare a se retrage din faţa ofensivei inconturnabile a noilor tehnologii audio-vizuale.

Puţini dintre cei aproape o sută de scriitori intervievaţi afirmă că trăiesc exclusiv din scris, dar şi mai puţini sînt cei care se încumetă să profeţească moartea literaturii (române). Chiar dacă toţi au simţit pe pielea lor că impunerea regulilor economiei de piaţă, integrarea europeană şi globalizarea, comunicarea rapidă prin Internet şi prin noile tehnologii multi-media modifică de o manieră semnificativă raporturile publicului cu produsele ,galaxiei Gutenberg". În tabăra optimiştilor se află însuşi preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, iar argumentul său de natură practică este greu de trecut cu vederea: ,Din moment ce n-a dispărut