Bogdan Petriceicu Hasdeu, acest Pico della Mirandola al culturii române, crede nestrămutat în perfectibilitatea continuă a omului şi, în aceeaşi bună tradiţie umanistă, are orgoliul originalităţii depline : ,Iară mie unuia îmi place mai ales a mă îndruma pe căi nebătute". Născut la Cristeştii Hotinului la o dată controversată (26 februarie 1838 după mitrica bisericii şi 16 februarie 1836 după propria-i mărturisire), Hasdeu împărtăşeşte soarta tuturor enciclopediştilor pe linia Cantemir - Heliade : imposibilitatea de a fi asimilaţi total de cultura căreia ei singuri i-au cercetat pe viu diversele valenţe, fără complexul proporţiilor mici, inerente originii şi limbii. Chiar dacă după Hasdeu se păstrează mai multe şantiere şi schele decît edificii, genial rămîne modul de a le fi sugerat pe cele din urmă. ,Ce hrană delicioasă pentru inteligenţă!", exclamă G. Călinescu în Istoria sa, fără a se abţine de la superlative, şocante în fond, dat fiind caracterul fragmentar al scrierilor. Astfel, Cuvente din bătrîni apar ca ,un lucru nepreţuit", iar studiile de folclor comparat sînt ,eminente". Cît despre Magnum Etymologicum, ,e o carte desfătătoare de divagaţie prin folclor şi literatură", minunată atîta cîtă e. Cunoscînd admiraţia lui Hasdeu pentru Cuvier, capabil de a restaura o lume ,de pe un osămînt", precum şi acel duh al exagerării care-l împinge pe savantul român la planuri ,colosale", cu margini întinse dincolo de durata unei singure vieţi, Călinescu supralicitează în registrul grandilocvenţei trucate : ,Cu veleităţi pozitive, cu tendinţa de a reconstitui dintr-un dinte de cal un dinozaur, Hasdeu e un Al. Dumas al istoriei şi un Edgar Poe al filologiei". Că exegetul intră în rezonanţă cu structura temperamentală a subiectului său o demonstrează şi felul în care dă unele verdicte. Cărturarul spune : ,Cînd inima simte, condeiul devine scurt, laconic, iute ca bătăile pulsu