Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL acuză PD că racolează peremişti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 februarie 2006 ·

Delegaţia Permanentă a PNL a adoptat, ieri, la Braşov, o rezoluţie care interzice înscrierea în partid a aleşilor locali ai altor formaţiuni. Documentul, susţinut de viceprimarul Capitalei, Delegaţia Permanentă a PNL a adoptat, ieri, la Braşov, o rezoluţie care interzice înscrierea în partid a aleşilor locali ai altor formaţiuni. Documentul, susţinut de viceprimarul Capitalei, Ludovic Orban, mai prevede ca liberalii să iniţieze şi să susţină, în Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei, un proiect de hotărâre care să extindă interdicţia şi în cazul PD. La baza demersului PNL a stat nemulţumirea faţă de campania masivă de racolare a primarilor PSD, demarată, în ultima perioadă, de partenerii de Alianţă. Diplomatic, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a arătat, ieri, că "anumite" partide de la putere au preluat de la social-democraţi această practică, mod de lucru "total neproductiv". Orban a criticat şi gestul democraţilor de a recruta parlamentari de la PRM şi PSD, plângându-se că, peste noapte, s-a trezit coleg la putere cu oameni ca William Brânză, Dumitru Puzdrea, Dorel Onaca sau Dănuţ Liga, toţi "traseişti" de profesie. Luat de val, şeful guvernului a supralicitat, arătând că textul votat, ieri, interzice şi primirea de senatori şi deputaţi de la alte formaţiuni. Ludovic Orban s-a văzut nevoit să-şi corecteze şeful, care s-a repliat rapid şi a subliniat că va ridica această chestiune în discuţiile politice de la nivelul conducerii Alianţei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Condoleanţe familiilor victimelor atacului cu rachete al Rusiei, în Sumî, în Duminica Floriilor. Condamnăm cu fermitate această atrocitate / Guvernul României este solidar cu Ucraina

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis condoleanţe familiilor victimelor atacului cu rachete al Rusiei, în Sumî, în Duminica Floriilor. Guvernul României este solidar cu Ucraina, a mai spus premierul, arătând că ţara noastră condamnă cu fermitate aceas

Haltere: Prima medalie pentru România la Europenele de la Chişinău – Ioana Mădălina Miron a câştigat bronzul

News.ro acum o ora
Sportiva Ioana Mădălina Miron a câştigat, duminică, o medalie de bronz la Europenele de haltere de la Chişinău. Miron a adus României bronzul la categoria 45 kg, la stilul smuls, cu 71 kg. La aruncat şi la total, sportiva tricoloră s-a clasat pe loc

Medicul Casei Albe: Trump e într-o stare „excelentă" de sănătate fizică şi cognitivă

Ziarul Financiar acum 27 minute
Preşedintele american Donald Trump e într-o stare „excelentă" de sănătate fizică şi cognitivă, potrivit primului raport medical anual din al doilea său mandat prezidenţial, publicat duminică de medicul Casei Albe. „Preşedintele Trump rămâne într-o s

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 6 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 2 ore
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Arabia Saudită şi SUA, pe cale să semneze un acord preliminar pentru cooperare în domeniul energiei nucleare civile

News.ro acum 2 ore
Statele Unite şi Arabia Saudită urmează să semneze un acord preliminar privind cooperarea în dezvoltarea unui program nuclear civil saudit, a declarat duminică secretarul american pentru Energie, Chris Wright, aflat la Riad, transmite Reuters. După

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 4 ore
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Vremea

București
acum

14°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

13°
dum.

4°/19°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

3°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

17°
dum.

4°/22°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°