lătrat
iar într-o zi se fisurează pe neaşteptate ceva
sub linia orizontului
o briză nervoasă întunecă
faţa soarelui
norul trece pe acolo
cu groapa unei absenţe
se aud dinţii nimicului
rumegînd umbra pe o singură parte
în miezul miezului se aşează contrariul miezului
ca un ghem de cifre înmugurite
ceva ce depăşeşte înţelegerea minţii tale
anticipă şi se răzgîndeşte
rădăcinile platanilor continuă să are
oraşul pe dedesubt
la fereastră aerul pare pus
să pîndească nemişcarea lăuntrului
ecoul smulge botul cîinelui din lătrat
seara miroase a animal
frigul se teme când omul îşi scoate mîna din buzunar
moartea încearcă să scape de stocuri
pisica pe zid
cu paşii cei mai mărunţi şi cu răsuflarea pitică
întunericul se sperie de copil în casa întunecată
camera din fund se îngrozeşte de posibila lui trezire
invizibilul se deghizează cu umbre lichide
marea faţă necunoscută de dincolo continuă să fie
reversul lui dincoace
se menţine acelaşi complot al facilităţii
ce trimite lingura să ducă la gură supa
firele de iarbă muncesc să despartă umbra de întuneric
pe muchia indecisă dintre clipa de-acum şi mirosul ei
am la dispoziţie cîteva secunde în placenta uitării
şi iată-mă născut cu primul ţipăt postum
bob de mazăre
în aurore ce trag spre ele culorile asfinţitului
asaltat de repetate sughiţuri
ai obosit să-i mai faci morţii propuneri
estetice
închizi ochii să te vezi în lăuntrul ei
înfipt cinstit în propria ta plecare
cu înălţimea ta provizorie
depărtarea îţi vorbeşte
cu cifre aplatizate
