Astazi, Ioan Chirila povesteste cum a vazut “mana lui Dumnezeu”. Meciul Argentina-Anglia, decis de golurile memorabile ale lui Maradona. Punctul englezilor din finalul meciului a fost doar pentru statistica.
22 iunie. Urcam din nou spre Azteca. Aici e pelerinajul. Aici e Mecca. (...) Sunt 114.580 de spectatori astazi, pe Azteca. Intreg stadionul scandeaza Ar-gen-ti-na! Ar-gen-ti-na! (...)
Maradona avanseaza de pe pozitia interului stanga spre dreapta. (...) Valdano arunca o bolta, la intalnire, spre Maradona, Fenwick sare ca sa “prinda” mingea, dar nu face decat sa o mai salte o data spre poarta. Shilton si Maradona sar spre mingea care sare o data din cei doi si intra in poarta, dupa ce va fi atins pamantul cu doi metri in fata liniei. Stadionul e in delir.
Maradona alearga ca iesit din minti spre tribuna a doua, “tribuna celor multi”, si se inchina zeilor azteci. Apoi alearga contra sensului cursei de 100 de metri. Dar, in aceleasi momente, portarul Shilton sprinteaza spre centru, ajungand pana la arbitrul Bennaceur. Ii explica, ceva cu gesturi largi, lovindu-si antebratul stang... Un curent de indoiala strabate intreg stadionul. Nu stiu de ce, in aceste momente il cred mai mult pe „huliganul” Shilton, decat pe “bravul” Maradona.
(...) Au trecut trei minute... Dupa care va veni golul fantastic, el gol immortal, cum vor striga la masa presei cronicarii argentinieni, transformati in crainici reporteri... Un gol pe care am sa-l revad de o mie de ori. (...)
“(...) GoooooooooooooooooooooooooooooooL!!!!! Quiero llorar!! Dios Santo! Viva el futbol! Golazo!! Diego!! Maradona!! (...) Gracias Dios por el futbol, por Maradona, por estas lagrimas...”
(...) Ce mult as fi vrut ca Maradona sa nu fi marcat acel gol „care nu a fost niciodata”, cum aveau sa scrie mai tarziu englezii... “Decarul” a incercat sa iasa din incurcatura. A vrut
