Colonelul Ioan Ratiu, zis "Bunicul", de la Serviciul Judiciar Cluj, s-a ocupat ani in sir si de mai tinerii lui colegi, invatandu-i tainele meseriei sale. Unul dintre acestia, capitanul Nona, se indreapta, alaturi de el, in masina militiei, spre locul savarsirii unei crime.
Satul Morlaca. 1973. Masina opri in fata scolii din sat. Coborara. Ii intampina seful de post, subofiterul Ioan Cora.
- Cam multi curiosi, privi Ratiu la multimea din apropiere.
- Aproape tot satul!, spuse seful de post.
- Cati ani avea batranul?
- Optzeci si patru. A fost un om de vaza al satului. Se numeste Traian Marele. Era pensionar si locuia singur.
- N-avea copii?
- Ba da: patru baieti, insa toti s-au stabilit la oras, pe la Brasov si pe la Deva.
- Si cine-i facea menajul, cine avea grija de el?
- Fosta lui nora, Ana, si cativa batrani mai⦠tineri decat el. Cainele nu mersese mai departe de prispa si cercetarea continua.
- Mosneagul n-apucase sa se culce, zise colonelul aratand sticla afumata a lampii de iluminat. Lampa a ars toata noaptea, s-a consumat tot gazul din ea.
Langa piciorul mesei, era un pion de sah. Cutia cu celelalte piese era pusa pe bufet.
- Batranul obisnuia sa joace sah?, intreaba Ratiu.
- Da, dar⦠nu prea avea parteneri.
- Si de cand credeti ca n-a mai jucat?
- Pai⦠de vreo saptamana.
- Ii placea sa bea?
- Da. Bere, vin si tuica.
- Lichior, nu?
- Nu l-am vazut niciodata.
Ratiu mirosi gura sticlei de lichior de pe masa. Parca fusese lichior in ea, dar parca mirosea a altcevaâ¦
- Ofiterul o chema si pe nora mosneagului.
- Cand ati facut curat in casa ultima data?, o intreba.
- Ieri, raspunse Ana.
- Ati observat cumva, pe jos, vreo piesa de sah?
- Nu. Am maturat bine⦠Cutia de sah era pe noptiera.
