Tot ce-am agonisit de-a lungul trecatoarei vieti. S-aveti grija, dragii mei, de mostenirea ce va las. Prin ea pre voi va protejez si intristez toti dusmanii. Va las averi, dar si niste idei, sa stiti ce-am fost pe asta lume si ce voit-am eu. De nu faceti cum zic eu, Cel Rau sa va loveasca, s-ajungeti serpi, sa va tarati din vrerea stramoseasca!Las voua mostenire
Tot ce-am agonisit de-a lungul trecatoarei vieti. S-aveti grija, dragii mei, de mostenirea ce va las. Prin ea pre voi va protejez si intristez toti dusmanii. Va las averi, dar si niste idei, sa stiti ce-am fost pe asta lume si ce voit-am eu. De nu faceti cum zic eu, Cel Rau sa va loveasca, s-ajungeti serpi, sa va tarati din vrerea stramoseasca!
In Tarile Romane, pana in secolul al XVI-lea, in materie de mosteniri se aplica exclusiv obiceiul pamantului, prin care proprietatea celui raposat trecea urmasilor lui potrivit vointei presupuse a acestuia si nevoii de a conserva bunurile in cadrul familiei. Aceasta modalitate de mostenire se facea fara indeplinirea unei formalitati scrise, firesc fiind ca la moartea unui individ, copiii, fratii si parintii acestuia sa intre in posesia averii lasate de defunct. In secolul al XVII-lea apare exprimarea in scris a vointei, numita "diata" (termen de origine greaca). Ea era folosita insa numai de persoanele care stiau sa scrie sau de cele care aveau o anumita pozitie sociala. In acest timp insa, majoritatea populatiei, ramanand credincioasa traditiei, nu lasa o dovada a propriei vointe. Legislatia din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea reglementeaza procedura mostenirii legale si pe cea testamentara. De exemplu, legiunile "Cartea Romaneasca" (1646), "Pravilniceasca Condica" (1780), "Manualul lui Andronache Donici" (1814), "Indreptarea legii" (1852), "Legiuirea Caragea" (1818) cuprind prevederi in legatura cu clasel
