Fara tagada, Dinu Patriciu a fost un rasfatat al puterii, indiferent de culoare politica din anul 2000 incoace. In anul 2000 cumpara Petromidia la un pret pe care unii il considera sub valoarea vanzarii la pret de fier vechi a rafinariei. 51 de milioane de dolari. Puterea de atunci? Mugur Isarescu premier, Radu Sarbu presedinte al FPS. Asta a fost prima putere a lui Patriciu. Puterea sub care a cumparat rafinaria. Puterea de atunci a fost de acord cu acest pret ridicol. Si pentru ca platea atat de putin pentru o rafinarie moderna, evaluata la cel putin 2 miliarde de dolari, Patriciu trebuie sa mai plateasca un pret. Pretul a fost asumarea datoriilor Petromidia, de 200 de milioane de dolari. Probabil ca a fost cea mai rapida privatizare a unui obiectiv de asemenea proportii din istoria Romaniei. Doar vreo 10 zile a durat pana cand FPS-ul si Rompetrolul s-au inteles. Asa ca, la sfarsitul anului 2000, Rompetrolul se facuse cu o rafinarie si cu obligatii catre buget de 200 de milioane de dolari. Inlesnite la plata, prin esalonare.
Ce s-a intamplat atunci? Au venit alegerile, puterea s-a schimbat, viata a mers inainte, Petromidia a continuat sa functioneze, dar, "a deraiat din graficul de esalonare" - ca sa folosesc un cliseu, sau, a ignorat sa plateasca ratele asumate, ca sa descriu mai corect realitatea. Asa ca, Rompetrolul pierde esalonarea, conditie suficienta pentru anularea privatizarii, pe motiv de neplata. Ce s-a intamplat atunci? Statul roman, a jucat, pentru a cata oara, rolul de "Popa Prostu'". Ca executam, ca facem, ca dregem... doar sloganuri... in fapt, Rompetrol a mai primit o esalonare, pe promisiunea ferma ca va plati. Intre timp, Petromidia functiona, datoriile se majorau: cei care cumparau carburanti plateau acciza in fiecare litru de benzina, plateau taxa de drum si TVA-ul catre vehiculul Petromidia, care ar fi trebuit sa transporte acesti bani
