Afirmaţia că în administraţiile din mediul rural nu se face politică este un loc comun. Se face, de fapt, însă numai din patru în patru ani, în campania pentru alegerile generale. Cam atât, pentru că în rest oamenii se interesează de gospodăria lor, iar primarul este ales pentru calitatea lui de gospodar şi nu pentru culoarea politică.

Este de înţeles, în condiţiile acestea, de ce migraţia "politică" este, în cazul primarilor de comune, un fenomen de amploare şi faptul că fiecare schimbare a puterii aduce cu sine trecerea a zeci de primari de la vechea la noua putere. Pentru că cei care drămuiesc banii îi dau, în primul rând, alor lor, în speranţa că generozitatea asta le va fi răsplătită cu voturi pentru partid. A modifica, în această situaţie, legea aleşilor locali pentru a interzice migraţia politică, sub sancţiunea pierderii calităţii de primar, viceprimar sau consilier, poate însemna, într-adevăr, o încercare de normalizare a "vieţii politice" de la sate, însă nu se ia în considerare reversul medaliei, acela că primarul legat de partid va trebui să fie un căţeluş servil în faţa şefilor pe linie politică, pentru că altfel, în cazul în care este exclus îşi pierde automat şi postul. Echitate şi normalitate sau încurajarea corupţiei şi promovarea non-valorii? Mai degrabă a doua variantă.

Din acest punct de vedere, situaţia în judeţul nostru este una paradoxală. Am auzit, nu demult, unul dintre primarii români, avansând ipoteza intrării în UDMR, pentru că fondurile din Mureş sunt dirijate pe filiera maghiară Borbely-Lokodi, iar localităţile româneşti nu au acces la finanţări. Şi până la urmă, de nu ar face-o? Pentru că programul lui politic este, ca a majorităţii primarilor, de altfel, să facă ceva pentru comunitate (sigur, şi pentru el), iar asta nu o poate face, cel puţin acum, doar cu principii şi vorbe frumoase.

Relu Tătar

Afirmaţia că