- Acum o suta de ani, primavara -

Ferestruica ei da catre munti. O cruce din lemn o imparte in patru ochiuri, ca la casutele din povesti. Dincolo de ele, ninsoarea sta suspendata in aer, deasupra copacilor din livada, deasupra vailor invelite in zapada, deasupra crestelor Pietrei Craiului. In casuta e cald. Mama Maria sade pe-un scaunel, usor aplecata deasupra sobei in care focul trosneste cu miros de lemn auriu. E foarte batrana. Are aproape o suta de ani. Mainile i se odihnesc pe capatul unui bat lustruit, facut candva dintr-o creanga. Bem o fiertura din plante amare si ea pare putin speriata de intrebarile pe care i le pun. Crezuse ca vreau sa vorbim despre griji, despre moartea care uita sa vina, despre singuratate si boala sau despre feciorii ei cei grozavi, din care unul a ajuns colonel, iar altul... Cand colo, eu trag vartos din tigara si-o-ntreb ce vede ea pe fereastra, cum vine primavara pe coama dealului acestuia inalt si superb, cum taie crucea geamului muntele-n patru, si cerul, si amintirile ei de dinaintea razboiului, cand era fata si haladuia prin paduri. Si poate despre sotul ei, "ciobanoiul", care s-a dus, de la o vreme, in ceruri, la Dumnezeu...

Fereastra cu amintiri

Aplecata usor peste vatra, cu fata prinsa in rama neagra a naframei ca-ntr-un tablou, Mama Maria clipeste neincrezatoare si scormone cu batul in jarul din soba. Nimeni, niciodata, nu a vrut sa afle de la ea asemenea lucruri, n-a vorbit niciodata cu nimeni decat despre griji. Iar eu, eu... Brusc, pe fata Mamei Maria infloreste un zambet larg. "Mai baiatule", spune. "Baiete, pai atunci, stai putin!" si dispare in odaia cealalta, din care scapa o adiere de ger. Acolo nu face foc niciodata, e odaia de musafiri,

Creasta ingerilor stau doar vara feciorii in ea, cand mai vin cateodata pe-acasa. Apoi simt iarasi adierea de ger, si odata cu ea, Mama