Comisarii Garzii Financiare Suceava s-au autosesizatsi au demarat, ieri, verificari in privinta surselor financiare ale firmei SC Telido SRL Suceava, castigatoarea licitatiei privind actiunile societatii comerciale Drumuri si Poduri SA Botosani, existand suspiciunea de spalare de bani. Pretul platit de aceasta pentru cele aproape 8.000 de actiuni se ridica la echivalentul a peste 1,3 milioane de euro.
Comisarii Garzii Financiare Suceava au demarat ieri verificarile privind evidentele financiar-contabile ale societatii Telido SRL din judet, ne-a informat ieri comisarul-sef Ionut Vartic. "Vom cerceta toate documentele financiar-contabile ale SC Telido SRL, astfel incat sa descoperim care este provenienta banilor folositi in aceasta tranzactie, respectiv a sumei de 1,2 milioane de euro, cu cat s-a adjudecat licitatia, pentru a vedea daca nu cumva este vorba despre o spalare de bani. Asta pentru ca firma Telido SRL Suceava a fost infiintata in luna aprilie a anului 2005, nu a depus raportul semestrial in luna iunie a anului trecut, iar obiectul principal de activitate al firmei este cel de «baruri si restaurante». De asemenea, vom verifica si modul de achitare a avansului pentru participarea la licitatia organizata de Consiliul Judetean Botosani, respectiv 380 de milioane de lei vechi", ne-a declarat ieri comisarul-sef Vartic.
SC Telido SRL Suceava, cu sediul in strada Marasesti nr. 1, a fost inmatriculata, conform site-ului Ministerului Finantelor, sub numarul J33/620/2005, la data de 18 aprilie 2005, nedepunand, pana la data de 31 octombrie 2005, "nici o declaratie privind obligatiile de plata sau informatii complete din teritoriu".
Anuntul de licitatie al CJ Botosani
Potrivit anuntului de licitatie postat pe site-ul Consiliului Judetean Botosani, institutia "ofera la vanzare in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a G