Ei vor să scoată terenul cu totul din administraţia municipalităţii clujene retrocedării terenurilor cu pomi fructiferi din sudul oraşului nu e deloc simplă. După cum ne-a declarat Iuliu Suătean, şeful Direcţiei Agricole Cluj, Administraţia Domeniului de Stat a pus la dispoziţia Comisiei de retrocedare din primărie, o mare parte din terenurile revendicate de locuitorii comunei Feleac. Problema este că terenurile sunt în partea administrativ-teritorială a municipalităţii clujene, încă din anul 1968. La reorganizarea teritorială de atunci a fost, pur şi simplu, mutată linia de demarcaţie cu circa 600 de hectare de teren. Chiar dacă proprietarii obţin terenurile, administraţia locală din Feleac vrea ca impozitele să nu mai ajungă la clujeni. Deşi fiecare prefect a fost interpelat pe tema livezii, încă nu s-a întâmplat nimic. Cele câteva mii de titluri de dat par a fi ultima preocupare a edililor clujeni, interesaţi mai mult de discuţiile privind zona metropolitană. Noul prefect Alin Tişe a promis un răspuns după o documentare mai atentă şi i-a chemat pe toţi responsabilii la raport. De această dată însă, oamenii sunt hotărâţi să acţioneze statul în judecată, ne-a declarat viceprimarul Feleacului, Ioan Balea.
Meri contra păşune
O altă problemă a retrocedării livezii de meri şi cireşi de pe Feleac este că, la colectivizare, ţăranilor li s-a luat o păşune. Acum, pe deal sunt mii de meri, administraţi de Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă. Conducerea Staţiunii ar retroceda doar un terenul experimental, de 200 de hectare. Restul livezii este bântuită vara de ciobani cu oi, iar toamna de foştii proprietari, care culeg mere pentru ţuică, cu convingerea că iau tot de la ei.
Odată cu primirea titlurilor de proprietate, livada va deveni în câteva săptămâni un imens şantier. Primarul Ioan Tanţău ne-a confirmat că s-au făcut deja numeroase tranzacţii înt