Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romexterra Leasing isi va majora capitalul social

Publicat in Curierul, marți 28 februarie 2006 ·

Actionarii Romexterra Leasing se vor intruni in data de 7 martie pentru a aproba majorarea capitalului social cu 2,64 milioane de lei. Acesta ar ajunge la 25,23 milioane de lei, prin incorporarea rezervelor aferente exercitiului financiar 2005, potrivit unui anunt al societatii. In acest sens, vor fi emise 52.892 de actiuni nominative ce se vor repartiza actionarilor societatii existenti la data de 31 decembrie 2005. In prezent, Romexterra Bank controleaza 89,59% din capital, fiind urmata de Petromservice, Grup Servicii Petroliere, cu cate 2,21% fiecare, si altii - 5,99%.

Modificarea actului constitutiv, un alt obiectiv Romexterra

De asemenea, actionarii vor decide si modificarea actului constitutiv al societatii, in conformitate cu prevederile ordonantei ce reglementeaza activitatea Institutiilor Financiare Nebancare (IFN). Astfel, societatea va putea emite obligatiuni doar prin oferta publica adresata investitorilor calificati; articolul ce face referire la majorarea de capital prin aporturi in natura va fi eliminat; obiectul secundar de activitate nu va mai cuprinde alte tipuri de intermedieri financiare. Actul constitutiv se completeaza cu o serie de activitati secundare, cum ar fi cumpararea si vanzarea de bunuri imobile proprii, inchirierea mai multor mijloace de transport, inchirierea de echipamente pentru diverse domenii etc. In privinta actiunilor, acestea vor fi nominative, ordinare si pot fi emise in forma materiala, pe suport de hartie, sau in forma dematerializata si se vor inregistra la Registrul Actionarilor. Ordinea de zi mai include prezentarea si aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli, precum si programul de activitate pentru anul in curs.

Actionarii Romexterra Leasing se vor intruni in data de 7 martie pentru a aproba majorarea capitalului social cu 2,64 milioane de lei. Acesta ar ajunge la 25,23 milioane de l

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 38 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 48 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 52 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°