Acuzatiile aduse de vicepresedintele CJ, Gheorghe Chiru, cu privire la masluirea rezultatelor unui recent concurs pentru ocuparea unor posturi vacante sint neintemeiate. Este opinia presedintelui Comisiei de organizare a concursului, directorul executiv Marian Vrabie, care a venit si cu citeva precizari, in sprijinul pozitiei sale. El ne-a declarat ca atit conditiile de participare la concurs, documentele necesare, precum si modalitatea de desfasurare a concursului "sint strict reglementate de legislatia in vigoare si strict supravegheate de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, agentie care isi desemneaza, de fiecare data, un reprezentant in comisia de concurs. Pentru ocuparea celor 9 functii publice scoase la concurs s-au inscris 23 de candidati din care, in etapa de selectie a dosarelor depuse, un singur candidat a fost respins, intrucit nu indeplinea conditiile de vechime in specialitatea studiilor absolvite, asa cum prevede Legea nr. 188/1999, privind statutul functionarilor publici. In data de 20 februarie a avut loc proba scrisa a concursului, in urma careia au fost declarati admisi 14 candidati, care au reusit sa obtina un punctaj de minim 50 de puncte, din 100 posibile. In data de 21 februarie 2006 s-a desfasurat cea de-a doua proba a cocursului, respectiv interviul, in conformitate cu HGR 1209/2003, privind aprobarea Regulamentului de organizare si desfasurare a concursului, in urma caruia au fost declarati admisi 6 candidati, 3 posturi raminind in continuare vacante".
"Acest concurs este repetarea unuia anterior, la care nu s-a prezentat nimeni"
Vrabie a mai tinut sa precizeze ca, in ciuda opiniei lui Chiru, presedintele Consiliului Judetean nu a fost in nici un fel implicat in organizarea propriu-zisa a concursului, si, cu atit mai putin, in manipularea rezultatelor: "Pe parcursul derularii acestei