- Cultural - nr. 40 / 28 Februarie, 2006 "Spiritul e tare ciudat. E nevoit sa creeze"

( M. Eliade) Despre miracol si intamplare e greu sa vorbesti. E greu sa scrii. Pentru ca exista oameni a caror viata, a caror opera au o anumita dimensiune, o adancime care scapa simtului comun. Frumosul e greu explicabil. Sunt oameni care folosesc viata ca aventura, iar literatura ca initiere. Pentru care sacrul si profanul se vad doar printr-o sensibilitate mitica, nostalgica si ritualizata. In sirul acestor oameni (daca or fi de-un sir!), se inscrie Mircea Eliade. Autor de factura enciclopedica, erudit al istoriei religiilor, eseist si autor de literatura fantastica, spirit de mistagog de o energie debordanta si risipitoare, "un ciudat trairist", Mircea Eliade a intrat prin labirint in timpul sau. Iar daca noi suntem sub vremi, proba timpului ne indreptateste sa credem ca nu vedem cu adevarat decat acele lucruri pe care le avem in noi. Incercam astfel sa vedem, sa imaginam frumusetea spiritualizata a unui chip, ca o Nunta in cer. Incercam sa patrundem in cercul inchis (accesibil doar initiatilor) printr-o geografie sacra _ spatiu ordonat(or) ce urmeaza anumite repere simbolice. Incercam sa patrundem in insolitul unei lumi unde forta si magia creeaza vraja. La granita dintre lumi incercam sa ne gasim universuri compensative mai inalte, pentru a putea vedea maretia (sau poezia?) lumilor posibile. Toate acestea, intr-un timp al literaturii ce incearca mereu o lupta cu limitele. Anul 2006, Anul Eliade, incearca sa re-aseze lucruri, oameni, istorii. Sa faca o "revalorizare a (tuturor) valorilor", dupa sintagma lui Nietzsche. Sa puna lumea in oglinda. Nu putem vorbi despre Eliade atingand pamantul. Nu putem vorbi despre Eliade fara sa-i pretuim biruintele literare. Nu putem vorbi despre Eliade fara a ne inscrie intr-o calatorie inspre un univers plin de stele, pentru ca doar