Venim dintr-o societate inca puternic unanimista si toata lumea este surprinsa atunci cind dezbaterile se inflameaza. Cu ceva timp in urma, a fost lansat cel mai recent numar al revistei Xenopoliana. Aparut prin grija a doi tineri cercetatori, dl. Liviu Bratescu de la Institutul "Xenopol" si dl. Ovidiu Buruiana, de la Universitatea "A.I. Cuza", volumul are ca subiect liberalismul romanesc, o tema pe cit de vasta, pe atit de plina de capcane. Nici aceasta noua lucrare nu le ocoleste, mai cu seama in ce priveste diversitatea contributiilor, aproape halucinanta. Imi este greu sa spun daca noua aparitie va schimba in mod sensibil perspectiva noastra asupra liberalismului romanesc, dar efortul de a stringe impreuna atitea puncte de vedere, adesea radical opuse, imi pare in sine un merit, in masura in care va provoca o dezbatere publica in jurul liberalismului romanesc, fie acesta ca obiect istoriografic, fie ca problema teoretica. De aceea nu voi incerca mai departe o prezentare a continutului (ma predau in fata multitudinii de aspecte care ar trebui discutate!), cit mai ales a discutiilor care au avut lor cu prilejul lansarii sale si la care au participat indeosebi istorici ieseni care au contribuit la volumul in discutie. A fost un soi de punere in scena pe viu a unei dezbateri care are loc de o maniera indirecta in paginile lucrarii. Primul lucru care trebuie semnalat in legatura cu aceasta este ca liberalismul romanesc, fie ca ne referim la cel istoric, trecut, fie ca ne referim la cel prezent, nu pare sa aiba inamici. Cel putin acestia nu au fost prezenti in sala Institutului "Xenopol" la aceasta discutie. Ne putem intreba de unde aceasta unanimitate si daca nu este cumva inselatoare, respectiv daca nu ar putea ascunde, de exemplu, o forma de piosenie putin utila demersului academic, care trebuie sa fie in general critic. Aceasta are explicatiile sale, de ordin istor