In frumoasa zi de luni, cand soarele rasare la ora de si apune la ora de, cand presiunea atmosferica este de si cand cotele apelor Dunarii sunt "gheata la mal", cand stii ca, potrivit ultimelor stiri furnizate de agentii, saituri si alte media, lumea se termina pe 21 a douaspea in anul 2012, ei bine, in aceasta lume minunata in care veti gasi numai copii, in aceasta lume a inocentei pe care nu mai putem s-o pastram, orice-ar fi, in lumea cu povesti si flori in care vom intalni si copii, si zombi tristi care vin nespalati la concert si se dau burghezi de anvergura pentru ca stiu trei cuvinte in franceza, in lumea ciocolatei si a libertatii de exprimare, in lumea branzei mucegaite, in fine, in lumea noastra, in general, mai draguta, ti se repeta obsesiv ca e luni. Deci ca e luni si daca e luni, se pare ca e de naspa.

M-am mai ofuscat odata in spatiul asta public pe tema vorbitorilor la radio si la televizor care tin cu tot dinadinsul sa ne faca sa credem in transcendenta tragismului de luni. Pe noi, ceilaltii, noi, cei pentru care ziua de luni e la fel de frumoasa ca oricare alta zi. Noi, cei pentru care lunea e frumoasa prin simplul fapt ca e. Si acum, putin despre vorbitorii la radio! Despre unii dintre ei. Pentru ca radioul, prin natura lui, e mai percutant decat televizorul, in virtutea faptului ca presupune o mobilitate mai mare a celui care recepteaza si, deci, e mai accesibil. Sunt unii vorbitori la radio care s-au nascut obositi. Pentru ei, lunea, in sine, nu e decat un pretext pentru defulari publice cu efect in masa.

Daca nu are un psihic tare, ascultatorul entuziast care deschide radioul lunea dimineata risca sa-si strice toata ziua dupa ce, pe nenumarate posturi de radio pe care le-ncearca disperat, aude acelasi lucru: ca e luni si ca, deci, e nasol. Eu cred ca astia comploteaza impotriva ascultatorilor pentru care lunea nu e o tragedie. Eu cred