Cu greu putem să ne imaginăm cum e un părinte singur. Să fii singurul furnizor de grijă, afecţiune, atenţie, disciplină – şi adesea de venituri. Nu ne referim acum la familiile divorţate sau în care unul dintre părinţi e decedat. Este vorba de părinţii care absentează din viaţa copiilor. Acest fenomen nu este neobişnuit, ci dimpotrivă este o problemă majoră în creşterea copiilor. În aceste familii tatăl trăieşte "pe dinafară" de ceea ce se întâmplă în casă. Se duce la serviciu, aduce bani, se întoarce la ore fixe acasă, dar imediat se aşează în faţa calculatorului sau a televizorului. Capul şi motorul familiei este în acest caz mama, care se sacrifică pentru casă şi copii. În procesul creşterii fiul nu are un model masculin bine conturat, pe care l-ar putea imita. Deoarece părinţii care devin casnici sunt mai dependenţi din punct de vedere emoţional de copiii lor decât cei susţinuţi de un partener, ei pot pierde din vedere comportamentul de disciplinare, numai ca să aibă pace. Ca rezultat, una dintre cele mai importante îndatoriri părinteşti – să-i înveţe pe copii care sunt limitele – este neglijată. Studii efectuate pe copii din clasa I au arătat că atunci când un tată

s-a implicat de când copilul era bebeluş, la 6 ani acesta a demonstrat un coeficient de inteligenţă (QI) mai ridicat, a fost mai plin de succes la şcoală şi a avut un simţ al umorului mai bine dezvoltat. Un tată insuflă copilului o idee deosebită despre el însuşi, ca individualitate, importanţă şi competenţă.

Tatăl, esenţial în viaţa copilului

Cercetările au evidenţiat de asemenea faptul că taţii au o interacţiune mult diferită de cea a mamelor cu copiii mici. În general, provoacă mai mult copiii, au un raport mai vesel, de aceea copiii în general preferă să parcurgă împreună cu taţii activităţile de joc. E o formă de atracţie pozitivă pentru copil, un exemplu diferit de cum poate