Fotomodelul Brighitte Sfăt a preferat să rămână la bucătărie fost acuma pentru tot neamul meu. Pentru mine e ceva deosebit. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! Sunt încântată", a declarat Ghizela Cifra, în vârstă de 29 de ani, condamnată la 17 ani de închisoare pentru că a omorât un bătrân de 75 de ani. Ea a ispăşit deja 10 ani, spune că-şi regretă fapta, dar motivează că era singura care putea să-şi apere familia.
Club de aerobic la puşcărie
Din cele 45 de deţinute ale Penitenciarului de Maximă Siguranţă Timişoara, 43 au acceptat cu bucurie vizita la muzeu. Celelalte două nu au putut veni, una din motive medicale. Fotomodelul Brighitte Sfăt, una dintre cele mai celebre deţinute, a preferat să rămână la bucătărie. "Acum face mâncare pentru personal şi e foarte fericită că face ceva. S-a dus manichiura ei perfectă! Eu mă aşteptam, din ce s-a scris în presă, să fie mult mai retrasă şi mai pretenţioasă. Nu e deloc aşa. Oricum, e vedetă printre toate deţinutele şi continuă şi cu aerobicul, într-o sală pe care am amenajat-o la mansardă", a declarat Ioan Băla, şeful Penitenciarului Timişoara. În urmă cu câteva luni, vedeta Playboy a iniţiat un club de aerobic în puşcăria de pe Popa şapcă, spre încântarea colegelor ei de detenţie. Brighitte Sfăt a fost condamnată la trei ani şi jumătate de închisoare, pentru tâlhărie şi lipsire de libertate.
Program artistic, de 1 şi 8 Martie
Ana Nazare, sociolog al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Timişoara, a declarat că aceasta nu este singura dintre surprizele pregătite pentru deţinute. De 1 şi 8 Martie, ele vor avea parte de spectacole artistice pregătite de deţinuţi în cinstea lor, care vor cânta "muzică la modă acum". În plus, deţinuţii minori au pregătit pentru ele mărţişoare, sub coordonarea reprezentanţilor bisericii romano-catolice.