Mondialele povestite de Ioan Chirila. "El Diego" a incheiat cu o finala fabuloasa un turneu care l-a propulsat in inimile cronicarilor din lumea intreaga. Maestrul Chirila nu putea face exceptie...
29 iunie 1986. Ziua finalei. Urcam, pentru ultima oara, pe Azteca. N-as fi crezut niciodata ca acest stadion atat de indepartat de casa va fi unul pe care am sa-l vad de cele mai multe ori, dupa "23" sau Giulesti. Poate ca de aceea intru ca intr-o sala de teatru...
Azteca e intr-un fel ca Scala din Milano. (Asemanarea e pentru cei care au urcat sus de tot in sala de opera din orasul lui Rivera). Privesti in jos, ai si un pic de ameteala... Totul e foarte departe...
(...) Il urmaresc pe Maradona. Face o incalzire suta la suta. Pare decis sa-si comprime la maximum resorturile pentru aceasta explozie finala. (...)
Maradona joaca pentru toti. A disparut cu buna stiinta din lumina reflectoarelor. E ultima stratagema a lui Bilardo. Si golul vine pe o traiectorie greu de prevazut. Marcheaza cu capul libero-ul Brown. (...) Ce pasa extraordinara! Maradona-Enrique-Valdano... si gol! E minutul 55. (...)
Si de ceea ce imi era frica nu am scapat. Marcheaza Rummenigge, panzer-ul atat de contestat, pana si de Beckenbauer... Mai sunt zece minute... Tabela isi cerne secundele... Ce-a fost asta? A egalat Völler! Sinet ma priveste malitios: „Adios, muchachos!”. Vest-germanii se arunca in atac.
Cu toata echipa. Schumacher isi indeamna artileristii. "Cu germanii astia nu poti sti niciodata. Tin minte noaptea de la Sevilla, cand era 3-1 si nimic nu parea sa ne opreasca. Tot Rummenigge...".
Dar, inainte ca Victor sa-si incheie fraza, Maradona iese - pentru a cata oara ? - din gramada si-l gaseste pe Burruchaga. Goool! Toti ziaristii sud-americani danseaza pe mese. La balcon, crainicii par iesiti din minti. E limpede ca nu mai credea nimeni... Il recunosc