- Editorial - nr. 41 / 1 Martie, 2006 "MANA DOMNULUI"... De cativa ani buni m-am obisnuit sa caut, saptamanal, in mapa corespondentei culturale "din teritoriu", cu neastamparul copilaresc al dimineatii de Craciun - cand se deschid darurile -, faxul ori e-mail-ul de la Sarmasu, trimise de un tanar condeier pe cat de talentat, pe atat de serios, din ale carui randuri razbate o profunda si responsabila (re)cunoastere a fenomenelor lumii contemporane. Nu cunosteam, la inceputul colaborarii noastre, intentia autorului de a deveni preot si, cu atat mai putin, dorinta - comentata pro si contra de unii si altii - de a imbraca rasa monahala. Ceea ce izvora din scriitura tanarului colaborator era cuceritor si datator de speranta - acea speranta atat de necesara atunci cand ai senzatia ca iti fuge pamantul de sub picioare, cand aproape totul, daca nu chiar totul, pare menit esecului. Costel Neacsu venea sa demonstreze ca Neamul romanesc mai are un cuvant de spus, ca el nu poate pieri atata vreme cat in fata rautatilor vremii si ale oamenilor stau "preoti cu crucea-n frunte, caci oastea e crestina". Mi-a fost drag sa-i public materialele, desi ne-am cam sfadit din cauza... dimensiunilor, care depaseau, de cele mai multe ori, spatiul rezervat temei in discutie, Pagina culturala trebuind sa-i mai "incapa" si pe altii. Dar, de fiecare data, castigau "batalia" valoarea, sensurile profunde si scriitura de maxima prospetime si puritate ale tanarului despre a carui fizionomie nu-mi amintesc, decat fulgurant, ca ar fi placuta. Contactele noastre au fost... eminamente telefonice. Un "altfel" de telefon, in urma cu catva timp, m-a intimidat de-a dreptul. De la celalalt capat al firului, Costel Neacsu imi marturisea ca a scris o carte, intitulata "Mana Domnului", in paginile careia se regasesc si articolele publicate in Pagina "Cultura si Arta" a cotidianului "Cuvantul liber", solicitan