Regasirea de sine a limbii franceze Majoritatea factorilor care in trecut confereau intaietate limbii franceze joaca acum in favoarea englezei: puterea militara, ponderea demografica, rolul cultural obtinut prin tehnici de comunicare etc. Grandoarea si declinul francezei pe plan mondial ne pot, desigur, incita sa ne interogam si cu privire la perenitatea englezei ca limba de referinta: sa fie, oare, secolul XXI martorul inlocuirii acesteia de catre spaniola, araba sau chineza mandarina? China sau America de Sud ar putea conjuga influenta militara, forta demografica si referinta culturala? In mod onest, orice francofon ar trebui sa admita faptul ca o astfel de problematizare proiectiva nu mai include limba franceza. Este preferabil, prin urmare, ca energiile francofone sa fie canalizate spre un scop sensibil diferit: ce este de facut pentru ca franceza sa fie a doua limba de referinta universala? Si intrucat lumea intreaga invata engleza, cum poate fi determinata o parte semnificativa a acesteia sa asimileze si franceza? In primul rand, cele doua limbi nu trebuie plasate precum doua sabii in aceeasi teaca, la acelasi nivel si intr-o relatie de exclusivitate “ori-ori”, altfel, majoritatea sistemelor educative, precum si cea a parintilor, vor alege engleza. Paradoxal, a pune umarul la dezvoltarea francofoniei presupune recunoasterea englezei ca limba globala de referinta si adaptarea la aceasta realitate. A refuza acest lucru ar echivala cu inchiderea francezei intr-o lupta defensiva deja pierduta. Viceversa poate avea un efect imediat favorabil francofoniei, asa cum s-a putut observa in microuniversuri lingvistice reprezentative precum Insulele Mauritius si Vanuatu. Cand disputele educative s-au oprit si dezbaterile au parasit terenul furtiv al pasiunilor, parintii anglofoni au realizat faptul ca este mai bine pentru copiii lor sa urmeze o scoala francofona (unde