Fenomenul consumului de droguri din ţara noastră înregistrează, în ultimii ani, o creştere îngrijorătoare. La nivel european, cifra anuală a deceselor cauzate de consumul de droguri se Fenomenul consumului de droguri din ţara noastră înregistrează, în ultimii ani, o creştere îngrijorătoare.
La nivel european, cifra anuală a deceselor cauzate de consumul de droguri se situează în jurul a 7.000 de cazuri. Marea majoritate are drept motiv supradoza. Riscul de supradoză este, în mod constant, ignorat, atât de cei care se injectează, cât şi de furnizorii lor. Supradoza intervine odată cu administrarea unei cantităţi mai mari de droguri, comparativ cu cea cu care este obişnuit corpul. Heroina administrată în supradoză, de exemplu, va duce la încetinirea sau chiar blocarea ritmului respirator. Depresivele sau sedativele au ca efect încetinirea funcţiilor corpului. Stimulenţii, ca amfetaminele sau cocaina, pot provoca infarct. În oricare din cazuri, persoanele se pot, foarte uşor, accidenta. Un caz de supradoză trebuie imediat izolat, pentru a-i asigura un mediu calm şi liniştit. Persoana este aşezată pe o parte, într-o poziţie similară cu cea de somn. Apoi, persoana respectivă trebuie stimulată pentru a nu intra în comă - trebuie plimbată dacă este cazul, scuturată sau cineva trebuie să-i vorbească. În unele cazuri, este necesară respiraţia artificială. În cel mai scurt timp trebuie chemată ambulanţa. Apelul este gratuit, iar poliţia nu este alertată cu privire la caz. Astfel, prin prezenţă de spirit şi calm, o viaţă poate fi salvată.