Consilierul local PUNR Nicolae Bâzgan a avut o intervenţie cel puţin nefericită în cadrul şedinţei de Consiliu Local, când după informarea susţinută de către Ligia Maier, preşedintele Fundaţiei Fiducia, fundaţie pentru protecţia animalelor – a câinilor, în special, când a propus, pe un ton vehement, "soluţia finală" pentru câinii vagabonzi din municipiu. Mai mult, aplicând impresiile sale din călătoriile din Vest, Bâzgan a sugerat organizarea de vânători stradale a câinilor fără stăpân din Reghin. Propunerile sale au stârnit rumoare, râsete sau chiar îngrijorare, alţi consilieri grăbindu-se să-l scuze că era doar o glumă, ceea nouă nu ni s-a apărut nici amuzant, nici demn de un consilier local. În ceea ce priveşte problemele ridicate de reprezentanta Fiducia privind necesitatea angajării încă unei persoane pentru a se ocupa de câinii adăpostiţi la azilul fundaţiei, sumele suplimentare solicitate fiind de până la 15 milioane lei ROL lunar, precum şi soluţionarea problemei umplerii puţului sec etc., nu şi-au găsit soluţia. Cu toate că mai mulţi consilieri – liberalul Rânja, UMDR-istul Aszalos au recunoscut că lăsarea în libertate a câinilor vagabonzi reprezintă un pericol pentru locuitori, iar primarul Nagy a citat din prevederile legislative. (L.V.)
Consilierul local PUNR Nicolae Bâzgan a avut o intervenţie cel puţin nefericită în cadrul şedinţei de Consiliu Local, când după informarea susţinută de către Ligia Maier, preşedintele Fundaţiei Fiducia, fundaţie pentru protecţia animalelor – a câinilor, în special, când a propus, pe un ton vehement, "soluţia finală" pentru câinii vagabonzi din municipiu. Mai mult, aplicând impresiile sale din călătoriile din Vest, Bâzgan a sugerat organizarea de vânători stradale a câinilor fără stăpân din Reghin. Propunerile sale au stârnit rumoare, râsete sau chiar îngrijorare, alţi consilieri grăbindu-se să-l scuze că era doar