Proiectul Strategiei de Securitate Nationala elaborat de specialistii Presedintiei este un document stufos si neclar, asfixiat de cuvinte si concepte inutile, in care obiectivele, pericolele si solutiile sunt amestecate intr-o maniera destul de generalista. Desi Strategia de Securitate Nationala pare inspirata din strategiile omoloage ale Statelor Unite si Uniunii Europene, expertii autohtoni care au elaborate-o nu au incercat deloc sa imite stilul logic si concis al americanilor sau al europenilor. De pilda, riscurile care pot pune in pericol securitatea nationala sunt preluate punct cu punct din Strategia Europeana de Securitate (A Secure Europe in a Better World, Bruxelles, 12 decembrie 2003), fara a fi citata sursa: terorismul, proliferarea armelor de distrugere in masa, conflictele regionale, guvernarea ineficienta, criminalitatea organizata. Explicatiile sunt insa mult mai sintetice in documentul european fata de cel autohton, in care dizertatiile lungi transforma “strategia” intr-un eseu pe tema data.
Ce lipseste Cei care au elaborat proiectul Strategiei de Securitate Nationala au pierdut inca de la inceput din vedere definitia strategiei: un plan de actiune pe termen lung care incearca sa gaseasca solutii pentru atingerea unor obiective precise. Profesionistii de la Cotroceni, care au studiat probabil strategiile similare ale statelor vecine recent primite in Uniunea Europeana sau ale altor tari din zona atlantica, ar fi putut sa construiasca un model mai decent pentru documentul autohton, care sa cuprinda in capitole separate punctaje cu amenintari, obiective si modalitatile prin care scopurile pot fi atinse. In proiectul romanesc, toate acestea sunt prezentate intr-un amalgam teoretic, care generalizeaza excesiv intentiile si felul in care ele ar putea fi puse in practica. Astfel, in afara de relatiile speciale cu Uniunea Europeana si NATO, este intere
