Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Software - Romania, pe lista neagra a pirateriei

Publicat in Jurnalul, joi 2 martie 2006 ·

Romania apare pe lista tarilor care nu reusesc sa controleze pirateria informatica si sa protejeze drepturile de autor. Nimic nou sub soare, numai ca acest fapt poate avea repercusiuni economice.

Cateva organizatii internationale ce au ca scop combaterea pirateriei s-au aliat pentru a alcatui lista tarilor cu probleme legate de protectia proprietatii intelectuale. Au fost identificate 67 de state care nu-si respecta obligatia de a proteja eficient proprietatea intelectuala si de a-i prinde pe cei care o incalca. Evident, Romania este pe lista, dar nu tine capul de afis.

CATEGORII. In functie de gravitatea situatiei, tarile au fost impartite pe categorii. Primele trei sunt Priority Foreign Country - "titlu" ce ii revine Rusiei, Priority Watch List - ce contine 15 state si Watch List - categorie pe care Romania o imparte cu alte 28 de state, printre care Bulgaria, Ungaria, Serbia si Italia.

Business Software Alliance (BSA) si International Intellectual Property Alliance (IIPA) au alcatuit lista impreuna cu autoritatile americane. Evident, nu este facuta doar pentru a arata cu degetul pe unii sau pe altii. Producatorii de software din intreaga lume o consulta atunci cand vor sa-si extinda afacerile pe o piata.

PROTECTIE. IIPA este o organizatie internationala care are ca scop protectia dreptului de proprietate intelectuala. Business Software Alliance reprezinta marii producatori de software si ii urmareste in justitie pe cei prinsi ca le folosesc produsele fara licenta. Raportul contine cele mai mari probleme cu care se pot confruta companiile daca vor incerca sa vanda programe cu licenta in cutare sau cutare zona. In Romania, Raiul pe pamant.

Discurile optice piratate sunt foarte raspandite pe taramul mioritic. In primul rand pentru ca vin in valuri din Rusia, de obicei prin Moldova si Ucraina. CD-urile cu jocuri pentru computer vin din Uc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 58 minute
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum o ora
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Trei ucraineni au fost arestați în Germania, suspectați de sabotaj în favoarea Rusiei. S-au ocupat cu expedierea de pachete explozive

Adevarul acum 23 minute
Trei cetățeni ucraineni au fost arestați de autoritățile germane, fiind suspectați de activitate de agenți străini în legătură cu expedierea de pachete cu dispozitive explozive.

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 2 ore
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită / De ce îi acuză DNA

HotNews acum 3 ore
Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, și Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pen

Video Bendeac îl numește „parazit social” pe Călin Georgescu: „Profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe”

Adevarul acum 23 minute
Mihai Bendeac i-a transmis un mesaj dur lui Călin Georgescu, pe care îl numește „parazit social și voievod de Temu”. Actorul spune fostul candidat suveranist are o singură abilitate, aceea de a „manipula mințile slabe”.

UE a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Este vizată flota „fantomă”

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor membre UE au adoptat miercuri, 14 mai, un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează inclusiv aproape 200 de nave ce fac parte din așa-zisa „flotă din umbră”.

Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 12 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil primeşte îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un microbuz şcolar în care se aflau 12 copii şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD ajuns acolo, având răn

CNIR: Ordinul de începere pentru lotul Chiribiș-Biharia (A3) a fost emis

Gandul acum o ora
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis, miercuri, ordinul de începere pentru contractul lotului Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) și a stabilit ca dată de începere 20 mai, termen de la care se calculează durata cont

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 7 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Vremea

București
acum

19°
mie.

7°/20°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

19°
mie.

3°/19°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/17°