1. Ca rubricatie jurnalistica, „cultura“ este pusa la noi laolalta cu „divertismentul“, cu „mondenul“ sau, in cazuri mai onorante, cu „educatia“ si „media“. La „cultura“ sint trimisi jurnalistii ucenici, ca sa-si faca mina. A fost si cazul meu in ’87, cind am fost trimis sa tratez subiectul brigazilor artistice studentesti (forme ale disidentei, ca tot veni vorba)... Privita inca separat de restul fenomenelor sociale, cultura este tratata in presa romaneasca fie ca loisir, fie ca obligatie impilatoare (de cind n-ati mai fost la teatru?, subintelegindu-se „incultilor“). Sint multe reviste culturale de la noi care fac eforturi in a re-propune cultura ca un fenomen integrat societatii. Dar... opozitia vine de multe ori „chiar din partea casei“, de la acei carturari care tin prea mult la rolul de luminatori ai neamului si pe care ii vexeaza posibila asociere, fie si prin paginatie, cu vreun artizan care sculpteaza minastiri din chibrituri (desi poate acesta din urma are un mesaj important de transmis)...
Ca jurnalist cultural, ma consider un produs al viziunii „integrate“ asupra culturii. Directia, inaugurata in anii ’90, de deschidere catre „polis“ si „civis“ a unor intelectuali romani importanti, din universitati, reviste si alte institutii, m-a format si mi-a trasat cariera, chiar destinul. Am sarit dinspre Dilema si Observator cultural inspre Capital si AdvertisingMaker cu perfecta constiinta ca economia si marketingul sint forme ale culturii, la fel ca si religia sau sportul! La Observator… am tinut citiva ani o rubrica numita „Cultura &consum“, cu o intentie oarecum declarativa, chiar polemica, la adresa directiei bovarice, tirziu-romantice, a „corifeilor“ Culturii cu majuscula. Actualmente ma simt foarte provocat sa-mi tin rubrica periodica in B-24-FUN. Stiu, e o „fituica de circiuma“, dar cultura se face (si) in circiuma! (Honni soit...)
