Rosal Forest SRL si-a pus in vanzare baza de lucru de la Tulcea, unde Prigoana si Iechei au o fabrica de cherestea si doua gatere. Materia prima folosita de societea lui Prigoana &Co este lemnul de tei. Insa, afacerile nu merg prea bine in ceea ce priveste productia.
Ioan Iechei, omul lui Prigoana, considera ca gaterele sunt o adevarata afacere. Drept urmare, a plasat un astfel de utilaj la Santioana. Ramane de vazut daca este autorizat de Agentia de Mediu.
Initial, Iechei a fost asociat cu Ioan Ratiu, fratele patronului Autosalon SRL Gherla, Liviu Ratiu –cercetat in prezent de PNA pentru contracte dubioase cu MApN.
Iechei si Ratiu au impartit afacerea fara probleme pana cand, in 2002 primul l-a banuit pe al doilea ca vrea sa deturneze de la destinatia stabilita un tir incarcat cu lemn. Atunci a intrat pe fir Silviu Prigoana, finul lui Iechei.
Silviu Prigoana, omul de afaceri "multilateral dezvoltat", are in localitatea clujeana Santinoana, din apropierea orasului Gherla, o fabrica de mobila. Rosal Forest SRL, firma care ii are in prezent ca asociati pe Ioan Iechei si Silviu Prigoana se afla in executare silita pentru datorii de 57.154 RON.
Pe aceeasi societate comerciala functioneaza si restaurantul-hotel Rebeca, situat in vecinatatea sectiei de mobila.
Cotidianul Buna ziua, Ardeal dezvaluie cititorilor manevrele facute de Ioan Iechei pentru a scapa de fostul asociat, Ioan Ratiu, omul cu care a pus bazele fabricii de mobila, pentru a-l coopta in afacere pe Silviu Prigoana, de care il leaga o stransa prietenie.
Silviu Prigoana, Ioan Iechei si Dorin Marian, fostul consilier prezidential al lui Emil Constantinescu au copilarit impreuna la Gherla. Pe Iechei si Prigoana ii leaga un trecut la Fabrica de Spirt din localitate, unde cei doi si-au facut "ucenicia" inainte de-a trece la afaceri