Mai avea nevoie Partidul Social Democrat de inca un gest care sa-i ilustreze public falimentul moral? Multi ar fi gata sa jure ca nu. Si, cu toate acestea, iata ca subsolurile moralei politice au inca multe cotloane neexplorate.
Ce reprezinta, de fapt, votul aproape unanim (scor 87 la 2) dat in grupul parlamentar impotriva cererii procurorilor de a-i perchezitiona locuinta fostului premier Nastase? Decizia nu are relevanta asupra votului din plen, acolo unde o majoritate, fie ea firava, ar putea decide altceva decat vrea PSD.
Nici nu pare a reprezenta o piedica reala in calea anchetei - din ce in ce mai multe proprietati imobiliare legate de familia Nastase incep sa fie calcate de procurori, cu sau fara binecuvantarea parlamentarilor. Si atunci, ce poate sta la baza acestui vot halucinant?
Frica. Acest liant care a tinut atata vreme laolalta grupurile din PSD si a dat impresia de inalta solidaritate. Frica de a nu crea un precedent. Frica de a nu se pomeni, unul sau altul, intr-o situatie similara. O frica instinctiva si paralizanta, care a ucis orice urma de rational.
Daca si-ar fi pastrat capetele pe umeri si ar fi gandit ca niste politicieni responsabili, colegii lui Adrian Nastase ar fi inteles, desigur, semnificatia momentului: un adevarat test national. Si ar fi priceput ce insemna o acceptare a cererii de perchezitie: ceva mai mult decat un semn ca Adrian Nastase si colegii sai nu au nimic de ascuns.
Insemna un prim pas spre reformarea morala a partidului. De acum insa, vorbe precum "reforma interna" sau, mai rau, "revolutia binelui" au devenit, in PSD, niste hartii mototolite.
Daca frica nu le-ar fi intunecat mintile, deputatii PSD ar fi avut macar o secunda timp sa se gandeasca asupra semnalului extrem de rau pe care il dau propriilor colegi din Internationala Socialista si din grupul soc
