Economia conteaza, cultura decide. Exista nenumarate cai de a ocoli problemele de fond ale unui stat, dar dispozitiile severe ale acestei formule dicteaza, intotdeauna, bilantul: in sau in afara propriei istorii, cu sau fara sansa unui viitor comun. Pina la Traian Basescu, Romania a dormitat in asteptarea unui miracol fara deranj.
Toti sefii de stat si toate puterile marunte sau carunte ale politicii romanesti au invocat prosperitatea, cu gindul ca pot indupleca, dribla sau amina buna asezare a vietii publice. Traian Basescu a intrerupt reveria, punind abrupt chestiunea continutului. Acest viraj a adus, imediat, la rampa, nevoia de justitie in timp real, carne vie si ani de puscarie pe cap de baron.
S-ar putea ca Basescu sa iasa la pensie (dupa dispozitiile trimise, spre schilodire, Curtii Constitutionale de acelasi Basescu) fara sa citeasca o pagina din opera recentului sau decorat, Cartarescu. Insa Basescu e deja primul presedinte cult al romanilor. Cei care masoara gradul de instructie al acestui presedinte fara abonament la reviste literare se insala cumplit.
Criticii presedintelui vor sa numere tablouri si carte rara. Le pot gasi in Zambaccian. Basescu lucreaza la realcatuirea culturii politice nationale. E un hobby dramatic si nesuferit.
Prima propozitie a acestei interventii in raspar e si cea mai grea: nu se poate trece de la dictatura la democratie. Cine promite o scurtatura curata si asfaltata e un demagog. Condusa de piloti recomandati de regimul comunist, Romania a pierdut primii 15 ani de libertate, negociind un pact iluzoriu: vindecare fara interventie.
Tirgul a adus cistiguri fabuloase partidei impostorilor: o clasa corupta care a preluat statul, pentru a se inalta definitiv deasupra grijilor si culpei. In 2004, la aparitia lui Basescu, statul oligarhic era consolidat. Era totodata si calea gr
