Cand Gorbaciov a scumpit votca, sperand sa reduca astfel alcoolismul, rusul, care nu avea destui bani pentru o sticla, a gasit iute solutia. S-a asezat la usa magazinului, tinand un deget in sus. Asta insemna ca-si cauta asociati. A mai venit unul si a adaugat copeicile lui, ridicand doua degete. Apoi al treilea si, tot asa, pana au adunat de-o sticla. Au baut-o si s-au luat la bataie, pentru ca li s-a parut ca unul luase o dusca mai mare. Nu stiu daca Emil Boc, primarul clujean care-si face veacul mai mult prin Bucuresti, ca presedinte PD, s-a inspirat din aceasta poveste.
Modul in care a trambitat reteta de alcatuire a unui mare partid, intr-un soi de “Vino, lume, vino!”, dupa ce a esuat in tentativa de a da pe gat dintr-o sorbitura liberalii, te indeamna insa sa crezi asa ceva. Ramane de vazut cine se va aseza la coada, ca sa bea din votca prezidentiala. Sau, ma rog, a unui partid pe care Boc, Elena din Cotroceni si alti fani ai lui Traian Basescu il vad construit ca o pisica aratata PNL si o rampa de pe acum pregatita pentru alegerile din 2008-2009. Deocamdata, par a se anunta taranistii, numarati pe degete. Gigi Becali, care se si vede cu 16 la suta, zice si el ca-i cumpara pe taranisti si se duce cu ei spre trupa din Deal.
Asta, pana el da cu batul in balta, taranistii tresar si ei ca-s partid istoric, cu identitate si traditie, iar pedistii se vor dezmetici ca au la stadionul Ghencea partener de peluza, nu politician. Sigur ca toata tevatura e in deja clasicul stil al ghiveciului politic de la Bucuresti. Sigur ca a visa noaptea si a zice ziua n-are nimic de-a face nici cu rigorile aderarii la UE, nici cu necazurile imediate, multe si mari, ale romanilor. Dar ce importanta are?!
