Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Capitala" Moldovei, îngropată în zăpadă

Publicat in Adevarul, joi 2 martie 2006 · ·

Trenurile, între care rapidul Bucureşti-Iaşi, au avut întârzieri de peste o oră Pe stadionul "Emil Alexandrescu", zăpada depăşea un metru, motiv pentru care şefii grupării Politehnica au solicitat şi ei amânarea începerii returului.

Troiene de zăpadă, şoferi nervoşi, oamenii împingând maşini, blocaje pe arterele importante. Aşa a arătat metropola moldavă în prima zi de primăvară. Întoarcerea iernii a luat prin surprindere autorităţile locale. În noaptea de marţi spre miercuri, angajaţii municipalităţii au împrăştiat materiale antiderapante, dar ninsoarea a făcut zadarnice eforturi. Prima dimineaţă care ar fi trebuit să fie de primăvară a dat mai mari bătăi de cap ieşenilor decât zilele obişnuite de iarnă. şoferii le-au "urat" de bine autorităţilor, iar răspunsul şefilor oraşului nu a întârziat să apară. ,,Se circulă în condiţii de iarnă. Îi atenţionăm pe şoferii care îşi parchează maşinile pe marginea drumurilor, lucru care ne împiedică să degajăm zăpada, că nu ne interesează dacă vor reclama ulterior că utilajele au zgâriat autoturismele'', a avertizat primarul Gheorghe Nichita.

Omăt de peste un metru pe terenul Politehnicii

Pe drumurile din judeţul Iaşi se circula ieri greu, iar o maşină a Staţiei de Ambulanţă a rămas blocată, timp de câteva ore, în localitatea Sineşti. Pe de altă parte, şefii Regionalei CFR au anunţat că multe trenuri au înregistrat întârzieri de peste o oră, printre ele fiind şi un rapid pe relaţia Bucureşti-Iaşi. Uluiţi de neaşteptata cădere de zăpadă au fost şi şefii clubului de fotbal Politehnica Iaşi, care au solicitat amânarea începerii returului, spunând că zăpada măsoară, pe terenul de fotbal, mai bine de un metru.

Ninsoare cu ghinion pentru regia de transport

Vremea rea a ridicat probleme mari Regiei Autonome de Transport Public din Iaşi (RATP). Pe parcursul zilei de ieri, din cauza defecţiunilo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 7 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°