Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat sângeros lângă Consulatul SUA din Karachi

Publicat in Adevarul, vineri 3 martie 2006 ·

Ieri, puţin înaintea orei 9,00 (6h,00 la Bucureşti), în parcarea hotelului Marriott din Karachi, vecină cu consulatul american, s-au produs două explozii, în urma cărora cinci persoane au Ieri, puţin înaintea orei 9,00 (6h,00 la Bucureşti), în parcarea hotelului Marriott din Karachi, vecină cu consulatul american, s-au produs două explozii, în urma cărora cinci persoane au murit, iar cel puţin 34 au fost rănite. Se crede că prima dintre explozii - cea mai violentă - a fost provocată de un kamikaze, supoziţie întărită de faptul că între ruinele unui zid al hotelului a fost găsit un corp decapitat. Printre victime se afla şi un diplomat de la consulatul american. Acesta din urmă este separat de hotel de o alee, pe care circulaţia este interzisă, şi e înconjurat de ziduri înalte de beton. 12 automobile din parcare au luat foc, iar imobilele din jur au suferit avarii uşoare. În urma unui atentat terorist deosebit de violent, de la 12 iunie 2002, în care s-a folosit o maşină-capcană şi care s-a soldat cu decesul a 12 pakistanezi, niciun automobil nu se mai poate apropia de consulat fără să treacă de numeroase controale severe. Or, atentatul de ieri a avut loc în parcarea situată în partea din spate a hotelului Marriott şi, după cum opina un diplomat occidental, "a fost probabil cel mai apropiat loc de consulat în care putea ajunge o maşină". Preşedintele Bush a fost informat imediat după ce s-a aflat despre atentat, întrucât urmează să sosească sâmbătă într-o vizită de câteva ore în Pakistan. E adevărat, el se va afla doar la Islamabad, adică la 1.600 km nord de Karachi, capitala economică pakistaneză. El şi-a menţinut decizia de a-şi continua turneul actual. La o conferinţă de presă comună alături de premierul indian, Bush a anunţat "pierderea, în atentat, cel puţin a unui cetăţean american, un diplomat de carieră". La Karachi, unii analişti opinează că actul terorist tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 37 minute
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum o ora
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 3 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°