Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pesedistii insista ca seful DNA sa fie numit de CSM

Publicat in Romania Libera, vineri 3 martie 2006 ·

Ordonanta de urgenta privind organizarea si functionarea Directiei Nationale Anticoruptie a fost, in sfarsit, adoptata de plenul Senatului. In urma consultarilor cu presedintele Traian Basescu si a unor negocieri de ultim moment ale liderilor grupurilor parlamentare, puterea a batut palma cu opozitia, legea trecand cu 109 voturi "pentru", un vot "impotriva" si doua abtineri. La Camera fusese unanimitate. Marul discordiei l-a constituit un amendament al PSD prin care se propunea ca procurorul-sef al DNA sa fie numit de CSM, si nu de ministrul Justitiei. Partidul Conservator, in frunte cu Dan Voiculescu, era hotarat sa voteze amendamentul alaturi de PSD si PRM. In urma negocierilor, insa, s-a optat pentru o solutie alternativa. De aceasta data ministrul Monica Macovei a fost prezenta la sedinta pentru a sustine ordonanta. In luarea sa de cuvant, ministrul a subliniat ca este necesar ca DNA sa beneficieze de autonomie in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. "Este evident ca si in forma initiala si in forma propusa astazi DNA este o structura in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte, dar are un anumit grad de autonomie necesar pentru ca, in toate documentele europene, institutiile ne-au solicitat ca structura care combate marea coruptie sa aiba un anumit grad de autonomie institutionala si financiara", a declarat Macovei. Potrivit acesteia, la momentul actual "nu ii este nimic necesar acestei structuri" pentru a combate coruptia, avand specialistii si sprijinul politic necesar pentru desfasurarea activitatii. Cu toate acestea, a fost nevoie de o pauza de consultari, la care a participat, alaturi de liderii grupurilor, si ministrul Justitiei, Monica Macovei. Discutiile s-au purtat in jurul amendamentului pesedist, formulat cu o zi inainte de senatorii Antonie Iorgovan, Serban Nicolae si Ioan Chelaru, potrivit caruia in alineatul ref

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul șefului NATO după decizia României de a dona Ucrainei un sistem Patriot

Ziare.com acum o ora
Decizia României de a dona Ucrainei o baterie de rachete antiaeriene Patriot a fost salutată joi, 20 iunie, și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care consideră că a fost "foarte necesară" pentru consolidarea apărării aeriene a teritor

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum o ora
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum o ora
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum o ora
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum o ora
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 36 minute
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

SUA suspendă livrările de sisteme antiaeriene Patriot către toate țările, cu o singură excepție. Lovitură uriașă pentru Putin

Ziare.com acum 2 ore
Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, au anunţat joi, 20 iunie, Statele Unite. Mai mult, livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE. Administraţia americană

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Vremea

București
acum

25°
joi

23°/38°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

26°
joi

21°/28°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

24°
joi

22°/34°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°