Posturile romanesti de televiziune se afla intr-o concurenta acerba. Un lucru excelent, in aparenta, deoarece toate manualele de economie ne invata ca libera competitie este izvorul esential al calitatii si diversificarii.
Din nefericire, devine tot mai evident ca singurul mobil al concurentei TV de la noi este justificarea cu argumente romanesti a cartii (scrise de un venerabil ganditor italian) care poarta excelentul subtitlu "Imbecilizarea prin televiziune".
Nu ma numar printre spectatorii emisiunilor prezentate la TVR 1 de Andreea-proaspat-maritata-Banica; dar recunosc ca nu ma abtin sa le acord uneori cateva minute, doar pentru a remarca ce surprize-surprize (agreabile) mai ofera vestimentatia "divei" barbatilor trecuti de prima tinerete.
Asa m-am intalnit si pe 1 martie cu nesansa de a nimeri cu telecomanda intr-o emisiune dedicata celor mai iubiti concetateni, tocmai la categoria "oameni de afaceri".
Traznetul a lovit pe neasteptate: pentru opinia publica, cel mai iubit om de afaceri din Romania este… Ilie Nastase, urmat de "celebrii" oameni care traiesc de pe urma fotbalului, Gica Popescu si Ion Becali!
Nu are nici un rost sa argumentez potrivirea ca nuca-n perete a lui Nastase cu categoria "afaceri": nici fostul mare sportiv nu a insistat niciodata pe acest capitol de preocupari, spre deosebire de partenerul sau de Cupa Davis. Dar simpla asociere a numelui sau cu ceilalti doi mi se pare o ofensa incredibila atat la dresa lui cat si a bunului-simt.
Cum vi s-ar parea ca gloria tenisului romanesc, unul din cei mai admirati sportivi ai lumii, sa fie "cel mai iubit om de afaceri murdare"?
Poate ca, atunci cand s-a filmat emisiunea, Gica Popescu nu fusese dovedit ca evazionist fiscal cu acte-n regula, de parca a candidat la presedintia fotbalului romanesc sub sloganul "sa punem lupul baci la oi"