Chiar aşa

Chiar aşa.

Despre dictaturi, brune, verzi sau roşii,

despre închisori şi lagăre de concentrare,

nu se poate scrie imediat. Avem

nevoie de decantări, se cuvine

să lăsăm să treacă un timp, ca să se zvânte

sângele de pe răni, cadavrele să-nflorească,

din cenuşă să se înalţe,

cu un elan exemplar,

înflăcăratele păsări Phoenix.

Se poate spera, de asemenea,

să se diversifice evantaiul cromatic

până la cele şapte culori al curcubeului, plus

altele câteva, interferente, evitându-se

plictisitoarea monotonie.

Unde mai pui

că atâta urlet, atâtea gemete

ar bruia Lectura.

Deocamdată,

tocmai m-am întors de la înmormântarea

unui foarte bun prieten. Nu-mi place

să bârfesc, dar

aperitivul şi friptura de la pomană

puteau fi ceva mai consistente

şi mai gustoase. şi vinul

mai puţin acru.

Iar măgarul ăla de la Veterinară

a spus din nou un banc prost cu tauri.

şi apoi, ca fundal muzical,

pentru atmosferă,

puteau alege

şi Bruckner în loc de veşnicul

Chopin şi Chopin.

Deocamdată, atât. Până

la următorul poem

nu mai am

aproape nimic de adăugat.

Ritmuri şi zgomote

Coborând aceste trepte de piatră,

îmi închipui sunetul pe care-l va fi făcut

în urmă cu vreo jumătate de veac

capul burghez, reacţionar,

căzut de pe-o muche pe alta, sângerând,

al unui mare istoric român

târât cu picioarele înainte pe scările temniţei

după un ultim interogatoriu

demascator şi foarte revoluţionar.

O solemnă asociere de termeni

ar putea, aşadar, evoca

zguduirile tunătoare ale Istoriei.

Altele, mai modeste,

ar tri