Tânărul autor de versuri Răzvan Ţupa are o vădită predilecţie pentru cuvântul corp. Generaţia 2000, de care aparţine, explorează şi exploatează masiv biologia: eul liric este un personaj consistent, nu doar cu un contur social (adesea, marginal), ci şi cu viscerele revărsate pe fila de hârtie. La antipodul acestei modalităţi agresiv-autentiste de a asuma lumea înconjurătoare şi propria identitate, expusă în tot ce are mai intim, Răzvan Ţupa dematerializează suav corporalitatea, introducând-o în diferite sintagme şi constructe teoretice justificatoare. Volumul său de debut, Fetiş (2001), începea printr-un Argument în care autorul, explicându-şi materia şi structura cărţii, definea corpul în felul următor: ,tot ce facem este sau ar trebui să fie o traducere, o redare a străzilor, a clădirilor, obiecte şi privelişti în propriul tău corp pe care îl antrenezi într-o întâlnire cu legile fizicii, cu formulele din chimie, cu tot ce n-o să poţi spune niciodată pentru că dorinţele tale se cer împlinite şi abia pe urmă povestite". Se poate identifica, sub faldurile acestui limbaj destul de preţios, una dintre componentele lirismului ,optzecist", şi anume aceea care, în răspăr cu textualismul aseptic, aduce în poem pulsaţia vieţii. În plină convenţie literară irumpe o texistenţă clocotitoare sau amară. Revenind de la modelul ,optzecist" la cel pe care şi-l construieşte Răzvan Ţupa, ne vom delecta în continuare cu cele mai proaspete definiţii ale termenului, plasate imprudent în deschiderea volumului Corpuri româneşti. De această dată, pentru a fi mai bine înţeles, autorul furnizează şi un exemplu. Ce este un corp românesc ? ,ŤLa această oră avem trupe concentrate în Orientul Mijlociu. În această zonă există regimuri opresive care dezvoltă arme extrem de periculoase. Facem faţă unei continue ameninţări a terorismului. Un lucru este sigur, nu noi am dorit aceste provocări, însă le