De ce a fost atît de diferit regimul instalat la Moscova de cel care s-a dezvoltat în ţările est-europene, deşi a pornit de la acelaşi sistem comunist?

Mihail Gorbaciov, omul care a făcut istorie, era convins că poate reforma societatea sovietică prin glasnost şi perestroika, cu un partid comunist rămas "forţa conducătoare". Această iluzie l-a dus la eşec şi la căderea de la putere. I-a luat locul Boris Elţîn, tot fost membru al Biroului Politic al PCUS, dar aureolat de asaltul asupra Palatului Dumei ruseşti. Elţîn poza în campionul reformei, dar electoratul era totalmente nepregătit pentru o tranziţie spre economia de piaţă şi democraţie. Rusia n-a cunoscut niciodată în istoria ei o perioadă de veritabilă democraţie. Atît sub ţarism, cît şi sub comunism, statul fusese atotputernic, un Moloh sau mai degrabă un monstru de tip Frankenstein care făcea şi desfăcea totul. Societatea civilă pur şi simplu nu exista şi atunci cum să voteze şi pe cine să aleagă un popor traumatizat de mizerie şi haos, terorizat de banditismul dezlănţuit în gubernii, cu o conştiinţă naţională căzută de la înălţimea rangului de supraputere - egalată în lume doar de Statele Unite - pînă la postura umilitoare de rudă săracă, acceptată cu un tacîm în plus la masa celor 7 bogaţi.

La alegerile din decembrie 1993, Gaidar şi Iavlinski s-au străduit să explice ruşilor că tranziţia la economia de piaţă şi întoarcerea la capitalism impun sacrificii şi privaţiuni. Au suferit o înfrîngere catastrofală. Ruşii mai auziseră asemenea discursuri şi cînd li s-a spus că trebuie să ajungă din urmă ţările occidentale avansate. Dar, pe atunci, cel puţin locul de muncă era asigurat, cele de trebuinţă pentru trai erau ieftine şi exista egalitate în sărăcie. Mulţi au votat deci cu Partidul Comunist. A luat o grămadă de voturi şi şmecherul de Jirinovski, care promitea să refacă măreţia imperială, să iefti