comparativ cu Bucureşti, unde se dezvoltă, la aceeaşi scară, 40 de IMM-uri. Situaţia devine cu atât mai îngrijorătoare, cu cât este de aşteptat ca, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, multe întreprinderi să dispară.
Regiunea Moldovei este cea mai săracă în ceea ce priveşte numărul întreprinderilor mici şi mijlocii, raportat la mia de locuitori. Potrivit unei statistici pe care a întocmit-o patronatul IMM-urilor din Iaşi, în judeţele Moldovei se dezvoltă un număr foarte mic de astfel de societăţi. Neculai Viţelaru, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Iaşi spune că cele mai multe întreprinderi se află în sudul ţării. "Regiunea de nord-est are cel mai scăzut potenţial la nivelul ţării, dacă ar fi să ne raportăm la mia de locuitori. În Moldova avem doar 14 societăţi la mia de locuitori, în timp ce la Bucureşti, spre exemplu, sunt înregistrate 40. Să nu mai vorbim de ţările Uniunii Europene, unde nivelul mediu este de 50 de IMM-uri la mia de locuitori", a declarat Neculai Viţelaru. Acesta a găsit şi explicaţii pentru slaba dezvoltare economică a Moldovei.
Lipsă de cultură antre-prenorială
Principala cauză, în opinia sa, este lipsa de cultură antreprenorială a moldovenilor. "În România există o situaţie incertă a legislaţiei economice, ceea ce duce la lipsă de curaj din partea oamenilor de afaceri. De asemenea, băncile au practicat, o bună perioadă de timp, dobânzi exagerate." O altă cauză a numărului mic de IMM-uri înregistrate în zona Moldovei o constituie, în opinia lui Viţelaru, şi numeroasele falimente din ultima vreme. şefii Patronatului IMM-urilor din România nu sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte viitorul societăţilor comerciale din ţară. Aceasta deoarece, odată cu aderarea ţării noastre la UE, nu foarte multe IMM-uri vor putea face faţă cerinţelor Uniunii Europene.