Sentimentul fatalităţii

În stilul său elegant, în loc să se lamenteze sau să se războiască la nesfârşit cu cei care l-au defăimat pe nedrept, Eugen Uricaru se prezintă în faţa publicului cu un nou roman, de largă respiraţie şi, în acelaşi timp, plin de dramatism, atipic pentru direcţia din proza românească de azi. Romanul, intitulat Supunerea, începe nespectaculos, chiar timid, ca o furtună care debutează, delicat-ameninţător, cu clintirea din loc a unor fire de nisip sau legănarea vârfurilor unor plopi. Relatarea pare, în primele pagini, una oarecare, inofensivă, cu atât mai mult cu cât nici nu este imediat inteligibilă. Autorul consemnează fapte disparate, aduce în scenă personaje cărora nu le face un c.v., dezvoltă raţionamente pe care nu le înţelegem:

,Un puştiulache care bâiguia ceva despre ce urmează să se petreacă cu alţii ar fi fost o resursă de noroc şi putere extraordinară, trebuia doar să-l pricepi. El şNeculai Crăciunţ ar fi fost în stare să-l priceapă, cu condiţia să fi fost adevărat. Să existe. Doar că darurile acestui copil nu erau decât spaime, închipuiri. Nu le puteau lua în seamă decât cei ce se temeau, care erau bântuiţi de neîncredere şi aveau motive întemeiate să se teamă. Grancea, marele şef

care-l trimisese la Peta, se temea de ceea ce se întâmplase în trecutul său. Cezar şi Petra Maier de ceea ce urma să se petreacă în viitorul lor, care, culmea, nici măcar în poveştile care circulau despre ei nu se spunea altfel, era singurul viitor pe care nu-l puteau vedea."

Cine sunt Cezar şi Petra Maier, Grancea, Neculai Crăciun? Unde se află pe hartă Peta? Există o localitate cu acest nume? Cine e copilul ,care bâiguia ceva despre ce urmează să se petreacă cu alţii"? Ce anume din trecutul său îl făcea pe Grancea să se teamă?

Cititorul trebuie să aibă răbdare ca să găsească răspuns la toate