PSD se plange ca Alianta i-a racolat alesii locali, folosind amenintari cu actiuni in justitie.
Potrivit unei statistici interne de partid, circa 160 de primari si alesi locali din totalul de 1.700 ai social-democratilor au migrat spre PD si PNL. Iar dintre acestia, aproximativ 55-60% s-au dus la democrati, a anuntat senatorul Cristian Diaconescu.
El a apreciat ca se exercita presiuni inacceptabile intr-un stat democratic din partea Aliantei, pentru ca alesii locali ai PSD sa migreze catre unul dintre cele doua partide. Potrivit purtatorului de cuvant, presedintele filialei Dambovita, Ion Stan, s-a plans Biroului Permanent National ca, intr-o singura zi, au fost facute plangeri penale impotriva a 27 de primari apartinand PSD. "Este o situatie fara precedent ca si amploare, dar, din pacate, nu lipsita de precedente in ceea ce priveste determinarea si agresivitatea", a aratat Diaconescu. El a spus ca primarii sustin ca li s-ar fi cerut de catre deputati sau senatori ai PD si PNL inscrierea in aceste formatiuni politice, primind, in schimb, promisiunea ca se va interveni in justitie pentru ca plangerile penale sa fie rapid retrase sau anulate.
Purtatorul de cuvant al social-democratilor a calificat aceste actiuni ca fiind o "isterie politica la nivel national" explicata de faptul ca, potrivit legii recent votate de Senat, s-a instituit un termen de 45 de zile pentru ca alesii locali sa opteze pentru o formatiune politica. Diaconescu a anuntat ca, in a doua jumatate a lunii martie, Liga Nationala a Alesilor Locali a PSD va fi convocata la Bucuresti, pentru a stabili masurile care se impun fata de aceasta situatie.
Legea privind interzicerea migratiei politice a trecut de Parlament saptamana trecuta, iar in prezent se afla la Cotroceni, pentru promulgare. Mai multe ONG-uri au cerut insa presedintelui Traian Basescu sa retrimita proiectul spre reexa