În mod normal nu m-aş fi apucat niciodată să citesc o carte cu titlul Maşa şi extraterestrul. Tot ce ţine de zona SF mă descumpăneşte şi după vreo două contacte ratate în copilărie (am citit nişte cărţi recomandate cu mult entuziasm de prietenii mei de joacă în care pe multe pagini erau descrise cu lux de amănunte tot felul de rachete şi alte utilaje mai mult sau mai puţin terestre pe care - lipsit fiind de orice înclinaţie tehnică - nu mi le puteam imagina, necum să-mi producă vreun fior estetic), am început să evit cu multă tenacitate acest tip de literatură. Nici măcar clasicii unanim recunoscuţi ai genului nu au fost în măsură să aducă reconcilierea mea cu literatura SF. Aşa se face că, în ultimele decenii, singurele mele contacte cu zona de science fiction au fost cele prin intermediul cinematografiei. Rămîn adesea mut de admiraţie în faţa exploziei de fantezie şi imaginaţie tehnică care caracterizează seria lui George Lucas, Stars War şi îi privesc cu nedisimulată invidie pe cei care (fără a aparţine în mod obligatoriu speciei umane sau vreunei alte specii cunoscute), în aceste filme, cu seriozitate şi competenţă, apasă pe butoane şi trag de manete în încăperi ornate cu beculeţe multicolore, ca pomii de Crăciun, pe fondul unor piuituri şi sunete sfîşietoare, venite parcă de pe alt tărîm, printre uşi ce se se deschid şi se inchid singure şi obiecte cu forme stranii.

Nichita Danilov este un optzecist atipic. Fantezist inconturnabil, poet şi prozator de mare rafinament stilistic, Nichita Danilov este, la nivelul prozei, un povestitor de factură clasică (modele cele mai la îndemînă sînt Creangă, dar şi povestitorii ruşi) ale cărui relatări mustesc însă de simboluri, înţelesuri parabolice, intertextualitate şi aluzii livreşti. Oricum, nimic din scrisul său de pînă acum nu îl recomandă ca pe un posibil autor de literatură science fiction.

Ma