Grupul Popular - pe numele său întreg Grupul Partidului Popular European (Creştini-Democraţi) şi al Democraţilor Europeni - este cel mai mare din Parlamentul European (264 de deputaţi), dar şi cel mai amestecat. Din el fac parte Partidul Conservator din Marea Britanie, creştin-democraţii germani, Partidul Social-Democrat din Portugalia, Forza Italia (plus alte două-trei aşchii desprinse din fostul Partid Democrat-Creştin italian), ex-ţărăniştii şi udemeriştii noştri etc., plus (ca observatori) două partide din Albania, trei partide din Bulgaria, trei din Bosnia-Herţegovina şi alţii. Din punct de vedere ideologic este, aşadar, destul de "risipit": între valorile şi politicile promovate de fiecare partid în ţara lui există diferenţe semnificative (de exemplu, între modelul economiei sociale de piaţă aplicat timp de decenii de democrat-creştini în Germania şi neo-liberalismul economic susţinut de Margaret Thatcher în Marea Britanie). În Europa însă toate aceste partide s-au regăsit, pe baza unui set minimal de valori comune, sub aceeaşi încăpătoare umbrelă. Unele au intrat în Grupul Popular "prin negaţie": nu erau compatibile cu alte grupuri mai bine marcate ideologic, aşa că au venit la populari, tocmai pentru că profilul lor este nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Acum vreun an, acest grup a început să le facă binişor cu ochiul unor partide româneşti, care s-au socotit şi au decis: dacă tot e să intrăm în Europa, atunci să ne lipim de cei mai mari şi mai tari. Aşa încît, după ce pînă în 2004 îi criticaseră amarnic pe "neocomuniştii" din PSD că doar mimează social-democraţia şi s-au umflat în pene că ei sînt singurii reprezentanţi ai social-democraţiei mioritice, foştii colegi de partid ai domnului Traian Băsescu s-au trezit bine dispuşi într-o bună dimineaţă şi au zis, în deplin consens: de fapt, inima noastră bate popular! Foştii umanişti (foşti liberali-s