Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mandila sare la gatul sefilor Inspectoratului Scolar

Publicat in Ziua Constanta, vineri 3 martie 2006 ·

Sindicalistii din invatamant ne-au obisnuit ca in ultimii ani "la cumpana" dintre semestre sa-i ameninte pe guvernanti cu greve si actiuni de protest. Chiar daca de cele mai multe ori, soarta lor este deplansa de marea masa a populatiei, exista unii care nu agreeaza metodele liderilor de sindicat.Presedintele organizatiei judetene a Partidului Noua Generatie Constanta, George Mandila, a reclamat ieri, in cadrul conferintei saptamanale de presa atitudinea unor membri ai Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar precum si manageriatul defectuos asigurat de sefii Inspectoratului Scolar Judetean. Mandila este de parere ca programele de dezvoltare derulate de Ministerul Educatiei sunt slab aplicate de sefii ISJ Constanta. Mandila a exemplificat prin a spune ca desi sunt elaborate strategii nationale de actiuni comunitare, in plan judetean lipsesc. Liderul PNG Constanta este de parere ca desi interesele profesorilor sunt aparate, teoretic, de Sindicatul Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar, cei care se afla in conducere nu fac nimic pentru acestia. George Mandila a mers chiar mai departe, acuzandu-i pe fruntasii Sindicatului ca "sunt aceiasi reprezentanti ai vechii scoli de partid, conducand prin diferite metode cu scopul de a-si menaja scaunele".In cadrul aceleiasi conferinte de presa, Mandila a adus in discutie faptul ca zilele trecute cand au fost organizate olimpiadele judetene, au existat situatii ale unor profesori care ar fi trebuit sa participe in calitate de observator si care au refuzat sa o faca deoarece nu existau fonduri. Presedintele PNG Constanta considera ca vina apartine in mare masura sefilor ISJ deoarece ar fi trebuit sa asigure formule de finantare in proiectia bugetara de la inceputul anului. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum o ora
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 54 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 48 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 39 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°